Osteoporoza
28 Septembrie 2017 20:59

       

                                         Osteoporoza

 

     Definiție 

 

     Osteoporoza este cea mai frecventă boală metabolică a osului, cu consecințe devastatoare fizice, psihosociale şi economice. Este o boală cronică, progresivă şi cu etiologie multifactorială, caracterizată prin reducerea masei osoase şi deteriorarea microarhitecturii țesutului osos, cu creșterea fragilității osoase.

     Boala este mult timp silențioasă clinic, până la apariția unei fracturi produsă de un  traumatism minim.

     Este o problemă serioasă de sănătate în toată lumea.  

      OMS a definit osteoporoza în funcție de valoarea densității minerale osoase măsurată prin metoda DXA. Scorul T indică densitatea osoasă a pacientului comparată cu densitatea minerală osoasă a subiecților de control  (sănătoși). 

     În consecință, OMS definește osteoporoza ca acea situație în care scorul T este mai mic de - 2,5 la femeia în postmenopauza şi la bărbatul cu vârsta mai mare de 50 de ani. Această definiție, bazată pe valoarea scorului T, nu se aplică femeilor în premenopauză, bărbaților mai tineri de 50 de ani şi copiilor.

     Scorul T normal trebuie să fie mai mare de - 1.

     Osteopenia este caracterizată de valori ale scorului T cuprinse între - 1 şi - 2,5.

 

     Fiziopatologie 

 

     Apariția şi evoluția osteoporozei sunt datorate mai multor mecanisme patologice ce interacționează între ele.

     În mod normal, toată viața, osul continuă să se remodeleze ca răspuns la microtraumatismele la care este supus. Remodelarea începe cu resorbția osoasă, urmată de formarea de os, ambele procese intricându-se continuu.

     Osul cortical dens diferă de osul spongios doar în privința arhitecturii, nu şi a compoziției moleculare. Ambele tipuri de os au o matrice extracelulară care conține componente mineralizate şi componente nemineraĺizate. Compoziția și arhitectura matricei extracelulare sunt cele care dau proprietățile mecanice ale osului.

     La adult,  25% din osul trabecular este resorbit şi reformat în fiecare an comparativ cu doar 3% în cazul osului cortical dens. 

     Resorbția osoasă este făcută de osteoclaste, celule derivate din precursori hematopoietici. Osteoblaştii, cu origine mezenchimală, sunt responsabili de formarea osului. Osteocitele sunt osteoblaşti diferențiați, încastrați în osul mineralizat, implicați direct în remodelarea osoasă. 

     În osteoporoză, cuplul reprezentat de osteoclaști şi osteoblaşti nu mai este capabil să facă față microtraumatismelor ce acționează constant asupra osului trabecular. Osteoclaștii au nevoie de săptămâni ca să resoarbă osul, în timp ce osteoblaştii au nevoie de luni ca să producă os nou. Astfel, remodelarea osoasă duce cu timpul la pierderea de os.

     În cursul vieții, masa osoasă are cea mai mare valoare în decada a 3-a, după care începe să descrească lent. Densitatea masei osoase este influențată de factori ereditari, de nutriție şi de activitatea fizică. 

     În condiții fiziologice normale, resorbția şi formarea osului sunt într-un echilibru bun. Osteoporoza apare atunci când echilibrul se rupe, resorbția osoasă nemaifiind urmată de o formare osoasă pe măsură.

     Pierderea de os poate fi produsă de modificarea statusului hormonal, aşa cum se întâmplă în perimenopauză la femei dar și la bărbații vârstnici sau secundar unor anumite boli sau unor medicamente. 

     Pierderea funcției gonadale este un factor important de producere a osteoporozei. Studiile au arătat că pierderea de os la femei accelerează rapid în primii ani după menopauză. 

     Deficiența de estrogeni conduce la creșterea activității osteoclaştilor. Ea se manifestă nu numai la femeile în postmenopauză dar joacă un rol şi în pierderea de os la bărbații vârstnici. Osteoblaştii, osteocitele şi osteclaştii au receptori pentru estrogeni.

      În plus, estrogenii afectează osul indirect, prin influențarea citokinelor şi a factorilor locali de creștere. 

     În absența estrogenilor, celulele T stimulează  dezvoltarea osteoclaştilor şi actiunea lor, favorizînd osteoporoza. 

     Spre deosebire de pierderea de os postmenopauză care este asociată cu activitatea osteoclastică excesivă, pierderea de os ce însoțește îmbătrînirea se asociază cu declinul progresiv al proporției osteoblaştilor față de necesar.

     După decada a 3-a de viață, resorbția osoasă depăşeşte formarea de os, evoluând lent spre osteopenie şi, în situații severe, spre osteoporoză. Femeile pierd după decada a 3-a până la sfârșitul vieții 30-40% din osul cortical şi 50% din osul trabecular. Tot în această perioadă, bărbații pierd doar 15-20% din osul cortical şi 25-30% din osul trabecular. 

     Homeostazia osoasă se menține cu ajutorul calciului, vitaminei D şi a parathormonului. Insuficiența calciului din dietă sau alterarea absorbției intestinale datorită vârstei sau a unor boli cronice, conduce la hiperparatiroidism secundar.

     Parathormonul este secretat ca răspuns la nivelul scăzut al calciului în ser. El crește resorbția calciului din oase, reduce eliminarea renală a calciului şi stimulează producția renală a unei forme activă hormonal de vitamina D (1,25-dihidrovitamina D) care optimizează absorbția fosforului şi a calciului. 

     Osteoporoza are o manifestare clinică importantă şi gravă: fractura osteoporotică. Ea poate fi produsă de un traumatism de energie joasă. Cele mai afectate oase de pierderea de masă osoasă sunt corpii vertebrali. 

    Structura osoasă normală a corpilor vertebrali este osul spongios în care există trabecule osoase interconectate orizontal şi vertical. Osteoporoza nu numai că reduce masa osoasă vertebrală dar și scade interconectivitatea trabeculară, cu producerea de fracturi-tasare ale corpilor vertebrali la traumatisme minime.

     Studii anatomopatologice microscopice ale corpilor vertebrali recoltați la autopsia unor femei vârstnice au arătat o prevalență foarte mare a fracturilor trabeculare, de aproximativ 250-400/corp vertebral, aflate în faze diferite de evolutie, de la fracturi recente la fracturi consolidate. 

     Scheletul uman este compus din componente minerale - hidroxiapatita de calciu (60%) - şi componente organice - în special colagen  (40%).

     În osteoporoză, oasele sunt poroase şi fragile, în timp ce în osteomalacie oasele sunt ușoare. Diferența dintre ele în ceea ce privește consistența osoasă este legată de raportul componentă minerală/componentă organică. În osteoporoză, raportul mineral/organic este ca şi cel de referință dar mai redus, în timp ce în osteomalacie componenta minerală este diminuată în raport cu cea organică. 

    Masa osoasă a adultului este influențată de factori prenatali şi postnatali: sănătatea mamei în timpul sarcinii, greutatea copilului la naștere şi greutatea copilului la vârsta de 1 an. Se știe că ritmul de creștere a copilului în primul an de viață influențează nivelul hormonului de creștere care se menține în decada a 7-a de viață. Copiii mari și cei cu creștere rapidă în primul an de viață vor avea la vârsta adultă de 65-75 ani o masă osoasă mare. 

 

     Etiologie 

 

     Osteoporoza a fost clasificată după mai multe criterii, cele mai importante fiind localizarea la nivelul scheletului şi etiologia. 

     Clasificarea inițială a osteoporozei a cuprins 2 categorii: osteoporoza localizată şi osteoporoza generalizată.

     Acestea, la rândul lor, au fost subîmpărțite în primară și secundară. 

 

     Osteoporoza primară 

 

     Se consideră că un pacient are osteoporoză primară atunci când nu poate fi identificată o cauză de osteoporoză secundară. În această categorie sunt incluse şi osteoporoza juvenilă și osteoporoza ideopatică (postmenopauză şi senilă).

      Osteoporoza primară este clasificată astfel: 

          1) Osteoporoza juvenilă:  apare de regulă la copii şi adulții tineri, în mod egal la ambele sexe. Funcția gonadică este normală. Vârsta afectată cu predilecție este de 8-14 ani. Semn caracteristic: debutul brusc al durerii osoase şi/sau producerea unei fracturi după un traumatism minim. 

          2) Osteoporoza postmenopauză:  (osteoporoza tip II) : apare la femeia cu deficit de estrogeni. Favorizează de obicei fracturi ale antebrațului distal, șoldului și fracturi ale corpilor vertebrali  (fracturi-tasare). Caracteristic: faza inițială de pierdere accelerată de os ce afectează în special osul trabecular. 

 

     

(297 vizualizari)
Adauga comentarii
Fii primul care comenteaza
Pentru a vizualiza sau adauga comentarii trebuie sa fii membru PaginaMedicala.ro.

Click aici pentru a va autentifica