Home Bloguri Blog Medic Simion Terpe Tulburarea depresiva(simptologie,clasificare, diagnostic,evolutia,comobirditati)
Tulburarea depresiva(simptologie,clasificare, diagnostic,evolutia,comobirditati)
18 Martie 2012 17:35

Stare mintală caracterizată prin simţăminte de tristeţe, singurătate, disperare, scăderea stimei de sine şi autoreproşuri; semnele asociate includ inhibiţia psihomotorie sau, uneori, agitaţia, scăderea contactelor interpersonale şi simptome vegetative cum ar fi insomnia şi anorexia (Kaplan, 2001).

Tabelul I Clasificare nosografică

ICD-10 DSM-IV F.32.0 – episod depresiv uşor F.32.1 – episod depresiv mediu F.32.2 – episod depresiv sever fără simptome psihotice F.32.3 – episod depresiv sever cu simptome psihotice congruente sau incongruente cu dispoziţia F.32.8 – alte episoade depresive (atipice, mascate) F.32.9 – episod depresiv fără precizare F.33.0 – tulburare depresivă recurentă, episod actual uşor (caracterizată prin apariţia repetată de episoade depresive în absenţa episoadelor maniacale) F.33.1 – tulburare depresivă recurentă, episod mediu F.33.2 – tulburare depresivă recurentă, episod actual sever fără simptome psihotice F.33.3 – tulburare depresivă recurentă, episod actual sever cu simptome psihotice congruente sau incongruente cu dispoziţia F.33.4 – tulburare depresivă recurentă actualmente în remisiune F.33.8 – alte tulburări depresive recurente F.33.9 – tulburare depresivă recurentă fără precizare Episod depresiv major 296.2x – tulburare depresivă majoră, episod unic 296.3x – tulburare depresivă majoră recurentă Specificanţi: -          uşor, moderat, sever cu/fără elemente psihotice -          cronică -          cu elemente catatonice -          cu elemente melancoliforme -          cu elemente atipice -          cu debut post-partum -          în remisiune parţială/totală -          cu/fără remisiune totală interepisodică -          cu pattern sezonier

 

Simptomele tipice ale tulburării depresive sunt:
  • dispoziţie deprimata pentru cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, neinfluenţată de circumstanţe, prezentă continuu cel puţin în ultimele două săptămâni.
  • pierderea interesului sau a plăcerii în activităţi care în mod normal erau plăcute.
  • astenie, fatigabilitate.
Simptome adiţionale întâlnite frecvent în tulburarea depresivă sunt:
  • pierderea încrederii în sine;
  • sentimente de vinovăţie, de culpabilitate, de autoreproş;
  • gânduri recurente de moarte sau sinucidere sau orice comportament de tip suicidar;
  • diminuarea capacităţii de concentrare (indecizie, şovăială);
  • modificarea activităţii psihomotorii în sensul agitaţiei sau inhibiţiei psihomotorii
  • tulburări de somn, de exemplu insomnie, hipersomnie, somn superficial, neodihnitor;
  • modificări ale apetitului în sensul scăderii sau creşterii poftei de mâncare, cu modificări corespunzătoare de greutate (cel puţin 5% faţă de greutatea din luna precedentă)
Alte simptome întâlnite în tulburarea depresivă sunt:
  • constipaţia care este o consecinţă a sedentarismului, inhibiţiei psihomotorii sau este un efect secundar al antidepresivelor
  • cefalee accentuată matinal sau în urma unor situaţii stresante
  • dureri osteoarticulare, mai ales la nivelul membrelor inferioare sau la nivelul coloanei dorso-lombare
  • modificări de instinct sexual cu scăderea marcată a libidoului.
Simptomele somatice (Tabelul nr. II) ale sindromului depresiv sunt: pierderea interesului sau a plăcerii în activităţi în mod normal plăcute; lipsa reacţiei emoţionale la circumstanţe şi evenimente externe plăcute; trezirea matinală cu 2 ore mai devreme decât de obicei; agravarea matinală; dovezi evidente şi obiective de lentoare sau agitaţie psihomotorie; scăderea marcată a apetitului, pierdere în greutate (frecvent definite ca 5% din greutatea corporală sau mai mult, în ultima lună), scăderea marcată a libidoului. De obicei, acest sindrom somatic este luat în considerare dacă sunt prezente cel puţin 4 simptome de acest tip. Sindromul somatic conform ICD-10
  • pierderea interesului sau a plăcerii în activităţi în mod normal plăcute;
  • lipsa reacţiei emoţionale la circumstanţe şi evenimente externe plăcute;
  • trezirea matinală (cu 2 ore mai devreme decât de obicei);
  • exacerbare matinală;
  • dovezi evidente şi obiective de lentoare sau agitaţie psihomotorie;
  • scăderea marcată a apetitului;
  • pierderi în greutate (frecvent definite ca 5% din greutatea corporală sau mai mult, în ultima lună);
  • scăderea marcată a libidoului.

 

Diagnosticul conform ICD-10 şi DSM-IV Elemente de diagnostic pozitiv: Dispoziţie: depresivă, iritabilă sau anxioasă. Manifestări psihologice asociate: lipsă de încredere în sine, stimă de sine scăzută, deficit de concentrare, pierderea interesului faţă de activităţile obişnuite, expectaţii negative, idei legate de moarte şi sinucidere. Manifestări somatice: inhibiţie psihomotorie (sau agitaţie), anorexie cu pierdere în greutate (sau creştere în greutate), oboseală, insomnie (sau hipersomnie), anhedonie, pierderea dorinţei sexuale. Simptome psihotice: deliruri de devalorizare şi păcat, de referinţă şi persecuţie, de modificare negativă a sănătăţii, de sărăcie, halucinaţii depresive. Criterii de excludere: absenţa unei condiţii somatice şi/sau cerebrale, precum şi posibilitatea inducerii simptomatologiei de către o substanţă psihoactivă. Evaluare Pentru evaluarea standard a depresiei se utilizează următoarele scale:
  • Hamilton Depression Scale (HAM-D);
  • Montgomery-Asberg Depression Rating Scale (MADRS);
  • Global Assessment Scale (GAS);
  • Clinical Global Impressions (CGI).
  • Se mai utilizează evaluarea cognitivă.
Evaluare clinică
  • istoria familială şi antecedente heredocolaterale;
  • istoria psihiatrică, istoricul tratamentului (probleme de complianţă, responsivitate la tratament, durata tratamentului;
  • factori de rezistenţă somatici (anemie feriprivă, hipoproteinemie, disfuncţie tiroidiană), adicţie şi consum de alcool, lipsa suportului socio-familial.
Probleme de diagnostic diferenţial
  • tulburare depresivă datorată unei condiţii medicale generale;
  • tulburare depresivă indusă de substanţe;
  • doliu;
  • tulburare schizoafectivă;
  • schizofrenie;
  • tulburări de personalitate;
  • tulburare de adaptare cu dispoziţie depresivă;
  • tulburări primare ale somnului;
  • tulburări anxioase cu depresie.
Evoluţie Durata minimă naturala a unui episod depresiv este evaluată la 3-9 luni. Se recunosc:
  • episod depresiv unic;
  • 1-3 episoade depresive pe parcursul vieţii;
  • episoade multiple;
  • episoade depresive în cadrul tulburării bipolare tip I, II şi III. În acest context, remarcăm tendinţa de viraj dispoziţional de tip hipomaniacal sau maniacal sub medicaţie antidepresivă, în special antidepresive triciclice şi antidepresive din noua generaţie, cu acţiune duală (tulburare bipolară tip IV).

În cadrul evoluţiei episodului depresiv sub tratament se recunosc următoarele faze: acută, de răspuns terapeutic, remisiune, recădere şi recurenţă.

 

 

Depresia şi AVC S-a evidenţiat o prevalenţă a tulburării depresive de 23% (18-28%) la patru luni după accident vascular cerebral (The Perth Community Stroke Study - PCSSI): 15% (11-19%) depresie majoră şi 8% (5-11%) depresie minoră. Nu s-a gasit o diferenţă semnificativă pe sexe si nici între pacienţii la primul AVC sau cu AVC recurent. La instalarea accidentului 9% dintre bărbaţi şi 13% dintre femei aveau depresie diagnosticată. După un an, 56% dintre bărbaţi (40% depresie majoră şi 16% minoră) şi 30% dintre femei (12% majoră şi 18% minoră) erau încă depresivi. (Leff, 1990)   Depresia şi bolile cardiovasculare Comorbiditatea depresiei cu bolile cardiovasculare nu este întâmplătoare, ci este foarte probabil ca ele sa aibă în comun o vulnerabilitate genetică. Au fost raportate valori ale prevalenţei depresiei majore între 17% şi 27% la pacienţii spitalizaţi cu afecţiuni ale coronarelor, depresia fiind considerată un factor de risc pentru boli coronariene şi stroke, prin mecanisme ce implică factori de psihostress, dismetabolici, dar şi neurobiochimici, stress oxidativ şi scăderea nivelului de dopamină ce favorizează spasmele vaselor mici (Meltzer, 1995)   Depresia în schizofrenie În contrast cu progresele terapeutice, rata comportamentului suicidar în schizofrenie rămâne înaltă, cu o tendinţă de creştere permanentă, suicidul finalizat fiind estimat iniţial la 7% (Johnston, 1986), apoi la 13% (Caldwell, 1990) şi actualmente la 18% (Sinclair, Baldwin, 2004), în timp ce tentativele suicidare sunt estimate la 20-40% (Meltzer, Okaili, 1995). Prezenţa suicidului în evoluţia pacientului cu schizofrenie a determinat şi reconsiderarea simptomatologiei depresive în cadrul acestei entităţi nosologice, depresia devenind o ţintă importantă a strategiilor terapeutice. Catamneza efectuată de Siris (1995), pe 30 de studii, estimează rata depresiei ca fiind variabilă între 7% şi 65%, cu o medie de 25%. Leff (1990) a considerat depresia din schizofrenie ca fiind o depresie de tip secundar cu 4 submodele de tip psihopatologic:
  • depresia ca şi simptom reactiv la ameliorarea simptomelor psihotice pozitive (conştientizarea bolii şi implicit a gravităţii acesteia);
  • depresia secundară pierderii capacităţii de comunicare, direct proporţională cu retracţia autistă şi pierderea independenţei eului;
  • depresia ca şi simptom psihotic acut şi independent, evoluând după episodul acut.
  • simptomatologia prodromală de tip depresie „atipică“.
Utilizând Calgary Depression Scale for Schizophrenia şi Quality of Life Scale – Brasil a fost investigată prevalenţa depresiei în schizofrenie şi factorii de risc asociaţi, inclusiv calitatea vieţii. Depresia majoră a fost prezentă la 56% dintre pacienţii cu schizofrenie. În cazul pacienţilor cu o calitate a vieţii scăzută, exista trei factori asociaţi depresiei: prezenţa simptomelor de schizofrenie, numărul de medicamente administrate şi lipsa activităţilor casnice. (Cardoso, 2007)   Depresia în Boala Alzheimer Modelul neurobiologic al bolii Alzheimer este complex, având o puternică fundamentare explicativă de tip neurodegenerativ. Dacă simptomatologia clinică a bolii a fost evaluată corect încă de la prima descriere, stadializarea şi evoluţia bolii au fost în permanenţă o ţintă a cercetărilor clinice, neurobiologice, neuropsihologice şi neuroimagistice, reuşindu-se o stadializare în funcţie de intensitatea elementelor deteriorative, în concordanţă cu modificările anatomo-patologice (Braak, 1999). Recunoaşterea unei faze prodromale a bolii, descrierea sindromului Mild Cognitive Impairment (MCI) şi confirmarea faptului că 50% din pacienţii cu MCI, în următoarele 16 luni întrunesc criteriile de diagnostic pentru boala Alzheimer, reactualizează importanţa diagnosticului precoce, existând suficiente date care să sugereze posibilitatea unor evaluări obiective, corecte, bazate pe markeri neurobiologici, neuroradiologici şi neurobiochimici. Importanţa evaluării depresiei în prodromul şi evoluţia bolii Alzheimer a fost determinată de recunoaşterea faptului că tulburarea depresivă reprezintă un important factor de risc pentru dezvoltarea maladiei, atunci când este situată prodromal şi un factor ce precipită deteriorarea cognitivă când apare pe parcursul evoluţiei bolii. Semnificaţia tulburării depresive în boala Alzheimer poate fi asociată şi riscului cardiac şi vascular-cerebral, intensitatea depresiei fiind direct proporţională cu riscul de stroke.

Depresia este cea cea mai frecventă tulburare psihopatologică non-cognitivă, atât în fazele prodromale cât şi pe parcursul bolii Alzheimer. Prevalenţa tulburării este estimată în general între 30-50% (Olin, 2002), iar pentru perioadele incipiente şi stadiul mediu de evoluţie între 15-24% (Powlishta, 2004).

(6213 vizualizari)
Adauga comentarii
Fii primul care comenteaza
Pentru a vizualiza sau adauga comentarii trebuie sa fii membru PaginaMedicala.ro.

Click aici pentru a va autentifica

Despre mine
Simion Terpe
Loc de munca: Spitalul de Psihiatrie si pentru masuri de siguranta Zam
Specializare: Psihiatrie