Home Boli si afectiuni medicale Cervicita (Boli genitale si ale sanilor)
Boli si afectiuni medicale - Boli genitale si ale sanilor
Cervicita

Introducere


Cervicita este o infectie genitala frecvent intalnita si consta in inflamarea colului uterin (cervix) – partea inferioara a uterului, care se deschide in vagin. Majoritatea cazurilor de cervicita se datoreaza unor boli cu transmitere sexuala (BTS), printre care gonoreea si clamidioza. Inflamatia poate avea drept cauza si  leziunile colului produse de un obiect strain introdus in vagin (de exemplu, dispozitivele contraceptive: cupola cervicala sau diafragma).

Tratamentul inflamatiei colului uterin consta in tratarea cauzei. In general, pentru  tratarea infectiei sunt utilizate antibioticele. Tratamentul va viza si partenerul pentru a evita reinfectarea.

Majoritatea cazurilor de cervicita raman netratate deoarece femeile nu sunt constiente de prezenta infectiei. Deseori, inflamarea cervixului nu produce semne sau simptome. Cervicita apare cu precadere la femeile tinere, cu varste sub 25 ani. De fapt, mai mult de jumatate din femei pot suferi de cervicita la un moment dat.

Netratata, cervicita poate duce la sterilitate, sarcina extrauterina, durere pelvina cronica, avort spontan, cancer de col uterin sau la complicatii in timpul nasterii.

Cauzele cervicitei:

» o infectie vaginala sau o boala cu transmitere sexuala (gonoreea, clamidioza, tricomonaza)
» virusul HIV, herpesul genital, infectia cu HPV (human papilloma virus)
» relatiile sexuale incepute devreme si contactul sexual neprotejat cu parteneri care au antecedente de boli cu transmitere sexuala sunt factori de risc
» leziuni sau iritatii – reactii la substantele chimice din produsele de igiena feminina, anticonceptionale, un tampon uitat – aceste obiecte pot cauza iritatii ce cresc riscul de infectare a colului uterin
» alergie la spermicide sau la latex

Factori de risc

Riscul de a suferi de cervicita asociata cu BTS creste atunci cand urmatorii factori de risc sunt prezenti:

» contacte sexuale neprotejate, cu mai multi parteneri
» inceperea vietii sexuale la o varsta tanara
» antecedente de boli cu transmitere sexuala

Simptome


Primele simptome ale cervicitei sunt de obicei secretiile vaginale care devin mai pronuntate imediat dupa menstruatie.
Alte semne sunt:
» prurit (mancarime)
» iritatia organelor sexuale externe
» durere in timpul raporturilor sexuale
» sangerare dupa contactele sexuale sau intre menstruatii
» senzatie de arsura in timpul mictiunii
» durere in zona lombara sau in abdomenul inferior, simtita uneori numai in timpul contactului sexual
» cazurile grave de cervicita se pot manifesta prin secretii abundente, urat mirositoare, insotite de prurit si de dureri abdominale

Diagnostic


Deseori, cervicita nu se manifesta si este descoperita doar in timpul unui examen Papanicolau de rutina. Acesta este un bun motiv de a efectua acest tip de examen cu regularitate.
Pentru a diagnostica o cervicita se utilizeaza urmatoarele metode:

Examinarea pelvina

Examinarea pelvina ajuta la detectarea unei iritatii a colului uterin si a semnelor unei secretii la acest nivel. In timpul examenului, medicul analizeaza vulva pentru a depista semne de roseata sau alte semne de iritatie sau leziuni. Examinarea vaginului si a colului uterin se realizeaza cu ajutorul unui instrument numit specul – acesta are rolul de a indeparta peretii vaginului, permitand examinarea. Dupa ce indeparteaza speculul, medicul introduce doua degete protejate de manusi in interiorul vaginului, iar cu cealalta mana apasa pe abdomen, pentru a palpa uterul si ovarele.

Testul Papanicolau

Dupa ce introduce speculul in vagin, medicul foloseste o spatula de lemn sau de plastic pentru recoltarea probei. Intreaga procedura dureaza doar cateva minute. Medicul plaseaza celulele recoltate pe o lama si trimite proba la laborator pentru a fi examinata la microscop.

Colposcopia

Colposcopia  este o metoda de inspectie ce utilizeaza un instrument optic (colposcop) care permite obtinerea unei imagini marite a colului uterin.

Tratament


Atunci cand cervicita are cauze infectioase (gonoree, chlamydia) tratamentul va consta in administrarea de antibiotice. Herpesul genital se trateaza cu aciclovir (Zovirax).

Daca simptomele continua si dupa tratamentul cu antibiotice, zona inflamata a colului uterin poate fi cauterizata prin electrocoagulare, crioterapie sau prin tratamentul cu laser pentru a distruge tesuturile infectate.
Aceste proceduri sunt utilizate rar deoarece tratamentul cu antibiotice este foarte eficient in tratarea cervicitei, iar interventiile chirurgicale pot antrena complicatii precum stenoza cervicala.
Daca infectia are drept cauza o boala cu transmitere sexuala, partenerul trebuie sa urmeze de asemenea tratamentul. Pana la terminarea tratamentului sau la disparitia simptomelor (cel putin 7 zile) sunt interzise raporturile sexuale. Dupa incetarea tratamentului, in urmatoarele 3 luni ambii parteneri trebuie sa se prezinte la medic pentru examene de rutina.
Daca partenerul este diagnosticat cu uretrita (o infectie de tract urinar), sau daca prezinta simptomele acestei infectii (dureri sau arsuri in timpul mictiunii, insotite sau nu de secretii), trebuie consultat de urgenta medicul. Daca partenerul nu se trateaza, infectia se poate transmite.

Prevenirea cervicitei


Cea mai buna metoda de a reduce riscul de cervicita este practicarea de relatii sexuale protejate. Femeile care nu isi incep viata sexuala devreme si au relatii monogame prezinta un risc scazut de aparitie a cervicitei. Folosirea unui prezervativ reduce riscurile de boli cu transmitere sexuala.  Femeile care sufera de alergie la latex sau la spermicid, pot utiliza o alta metoda de prevenire a sarcinii. Nici o alta metoda contraceptiva inafara de prezervative nu protejeaza impotriva BTS.

De asemenea, infectiile vaginale trebuie tratate imediat, pentru a nu se raspandi la colul uterin. Femeile active din punct de vedere sexual trebuie sa efectueze in fiecare an testul Papanicolau, chiar daca nu prezinta simptomele cervicitei.
Trebuie evitate produsele de igiena feminina (tampoane, sprayuri) ce pot irita colul uterin, deoarece aceste iritatii pot creste riscul de aparitie a cervicitei.

Complicatii


Cervicita netratata, ce are drept cauza infectia cu Neisseria gonorrheae sau cu Chlamydia se poate raspandi si infecta mucoasa uterina (endometrita) sau trompele uterine (salpingita). Rezultatul este boala inflamatorie pelvina (BIP), o infectie a organelor reproductive feminine: uterul, trompele uterine, colul uterin si ovarele. Unele femei cu BIP nu prezinta semne si simptome, boala fiind detectata mai tarziu, atunci cand femeia incearca sa ramana insarcinata.