Home Boli si afectiuni medicale Mononucleoza infectioasa (Boli infectioase)
Boli si afectiuni medicale - Boli infectioase
Mononucleoza infectioasa

Introducere


Mononucleoza infectioasa este o boala infectioasa, provocata de un prim contact cu virusul Epstein-Barr, un virus foarte contagios din familia virusurilor herpetice.
Mononucleoza infectioasa este numita si "boala sarutului", deoarece se transmite frecvent prin saliva, sau "febra glandulara", deoarece provoaca inflamatia ganglionilor.

Inca de la varsta de 5 ani, 50% din populatie este purtatoare a virusului Epstein-Barr, iar la 40 ani, procentul ajunge la 90%. Dupa ce este contractat, virusul ramane prezent in organism, fara a antrena complicatii.

In majoritatea cazurilor, in special la copiii sub 5 ani, simptomele sunt atat de usoare incat trec neobservate. La adolescenti si tinerii adulti infectia este insotita (in 50% din cazuri), simptomele caracteristice ale mononucleozei infectioase sunt: febra, oboseala intensa, curbaturi (dureri musculare), inflamatia sau sensibilitatea ganglionilor din regiunea cervicala, etc.

Virusul Epstein-Barr este foarte contagios si se transmite prin saliva, deci prin sarut si prin utilizarea in comun a unor obiecte. Ocazional, poate fi contractat in timpul unei transfuzii de sange sau a unui transplant de organe. Dupa ce patrunde in organism, virusul prolifereaza rapid in globulele albe. Incubatia (intervalul de timp intre introducerea virusului si aparitia simptomelor) variaza de la 4 la 6 saptamani. Semnele infectiei dispar dupa 2 -3 saptamani, dar o stare de oboseala poate persista timp de cateva luni.
Perioada de contagiune variaza de la o persoana la alta. In general, o persoana infectata este contagioasa cateva zile inainte de aparitia bolii si pana la 18 luni dupa aceasta.
Mononucleoza infectioasa afecteaza atat barbatii cat si femeile si este mai frecventa in randul tinerilor. Varful incidentei se intalneste intre 14 si 16 ani pentru fete si 16 – 18 ani pentru baieti.

Semne si simptome


- oboseala extrema
- stare de slabiciune
- adenopatie (cresterea in volum a ganglionilor) cervicala si axilara
- pusee de febra seara – pot ajunge pana la  40,5 ºC
- dureri de cap
- inapetenta
- angina (inflamatia faringelui) insotita de dureri la deglutitie

Alte simptome:
- curbaturi (dureri musculare)
- roseata
- hepatomegalie (marirea in volum a ficatului) in 20% din cazuri sau splenomegalie (marirea in volum a splinei) in 50% din cazuri
- eruptii cutanate asemanatoare scarlatinei – la 5% din pacienti
- icter - rar (5% din cazuri) 
- eruptia pruriginoasa (asemanatoare urticariei) se datoreaza administrarii inutile si chiar periculoase de ampicilina
La copiii cu varste intre 4 si 15 ani, virusul poate cauza simptome usoare, asemanatoare unei infectii respiratorii. La adulti, mononucleoza antreneaza semne si simptome mai severe, ce dureaza mai mult timp.   Perioada de incubatie a virusului este de 4 – 6 saptamani, desi la copii aceasta perioada poate fi mai scurta. Unele simptome (febra si durerile in gat) se amelioreaza de obicei in doua saptamani, desi oboseala, adenopatia si splenomegalia pot persista cateva saptamani.

Cauze si factori de risc


Virusul Epstein-Barr face parte din familia virusurilor herpetice si infecteaza 50% din copii inaintea varstei de 5 ani. Dupa ce patrunde in organism, urmeaza replicarea virusului la nivelul nazofaringelui. Limfocitele B (tip de globule albe) sunt singurele infectate de acest virus si secreta imunoglobuline (anticorpi heterofili).
Dupa infectia primara, virusul Epstein-Barr (EBV) ramane in organism, in special in limfocitele B, pe toata durata vietii si poate fi excretat in mod intermitent de la nivelul orofaringelui, de catre pacienti in absenta oricarei manifestari simptomatice. Virusul poate fi detectat in secretiile orofaringiene la 15% -25% din adultii sanatosi. Doar 5% din pacientii cu mononucleoza infectioasa contracta boala de la un alt pacient cu infectie acuta. In majoritatea cazurilor insa, transmiterea are loc de la o persoana EBV - seropozitiva asimptomatica la o persoana infectata.
EBV nu este foarte contagios. Transmiterea se poate face prin utilizarea in comun a unor obiecte contaminate cu secretii, prin picaturi, (rar) prin transfuzii de sange, dar mult mai frecvent prin contact direct (sarut).
Majoritatea persoanelor care intra in contact cu pacientii cu mononucleoza infectioasa au fost deja infectati cu EBV in trecut. Perioada de incubatie (intervalul de timp intre patrunderea virusului in organism si aparitia simptomelor) este de 4- 6 saptamani.
Cu toate acestea, nu sunt necesare precautiile speciale sau izolarea pacientilor, deoarece virusul se gaseste frecvent in saliva persoanelor sanatoase. De fapt, numeroase persoane in stare de sanatate pot transmite in mod intermitent virusul pe toata durata vietii. Din acest motiv, transmiterea virusului este aproape imposibil de prevenit.

Factori de risc
- varsta: adolescentii si tinerii adulti
- transfuziile de sange
- persoanele cu sistem imunitar slabit – bolnavii de SIDA, persoanele care urmeaza un tratament de prevenire a rejetului dupa un transplant

Evolutie si complicatii


Simptomele mononucleozei infectioase regreseaza in general in 2 -3 saptamani, dar astenia poate dura cateva luni. Eruptiile cutanate se datoreaza in general luarii de antibiotice (ampicilina), care sunt contraindicate in aceasta boala. Rar, exista o evolutie spre:
- endocardita secundara (inflamatia tunicii interne a inimii)
- convulsii
- miocardita (inflamatia muschiului inimii)
- hepatita
- anemie hemolitica autoimuna
- otita sau inflamatia mastoidei (parte a osului temporal, situata in spatele conductului auditiv)

Rar, pot exista complicatii ce necesita un tratament de urgenta: ruptura splenica - se manifesta prin durere acuta localizata in partea stanga superioara a abdomenului si prin scaderea presiunii arteriale. Ruptura splenica este rezultatul cresterii in volum a splinei si poate antrena consecinte severe. Uneori, se observa o jena respiratorie legata de angina.
Complicatiile neurologice constau in encefalita, sindromul Guillain-Barré, neuropatie periferica, meningita aseptica, mielita si psihoza.
Complicatiile hematologice cuprind granulocitopenia, trombocitopenia si anemia hemolitica. Granulocitopenia sau trombocitopenia temporare survin la cca 50% din pacienti; cazurile severe, asociate cu infectiile bacteriene sau hemoragii survin rar.
Complicatiile respiratorii (obstructia cailor aeriene superioare, de exemplu) survin rar si raspund uneori la corticoterapie.
Complicatiile hepatice includ nivelurile crescute de aminotransferaza (de 2- 3 ori mai mari decat normalul) ce revin la normal in 3 -4 saptamani – se intalnesc in 95% din cazuri.
Infectia severa cu virusul Epstein-Barr survine rar, dar pot exista mai multe cazuri in cadrul unor familii, in special cele cu sindromul limfoproliferativ X-linkat. Dupa vindecarea infectiei primare cu  EBV, pacientii prezinta un risc ridicat de a dezvolta agamaglobulinemie sau limfom.

Diagnostic


In majoritatea cazurilor de mononucleoza infectioasa, diagnosticul clinic este stabilit pe baza triadei caracteristice: febra, angina si  adenopatie, ce dureaza 1- 4 saptamani. In 50% din cazuri se observa o crestere moderata in volumul splinei, care devine maxima dupa 2 -3 saptamani de boala. Hepatomegalia (cresterea in volum a ficatului) nu este frecventa.
In general, testele de laborator sunt  necesare pentru confirmarea diagnosticului. Testele serologice arata o crestere moderata a numarului de globule albe, crestere a numarului de limfocite, peste 10% limfocite atipice. 
Prezenta anticorpilor anti-EBV este cautata cu ajutorul testului MNI, ce consta in amestecarea pe o lama a unei cantitati mici de ser provenind de la pacient cu o suspensie. Testul MNI poate fi efectuat inca din primele zile de boala, dar da si rezultate fals- pozitive. De aceea, testul trebuie completat cu reactia Paul-Bunnel (reactie de aglutinare a anticorpilor specifici ce sunt prezenti in serul pacientilor cu mononucleoza infectioasa), ce confirma sau infirma diagnosticul. Reactia este pozitiva incepand din a 7-a zi de infectie pana la a 3-a luna.
La pacientii cu simptome caracteristice pentru mononucleoza infectioasa, a reactie pozitiva Paul-Bunnel are valoare diagnostica, testele suplimentare nefiind necesare. Rezultatele fals-pozitive se intalnesc la un numar mic de pacienti, iar cele fals-negative sunt obtinute la 10% -15% din pacienti, in special la copiii sub 10 ani.

Tratament


Durata bolii variaza - faza acuta dureaza in general 2 saptamani. Totusi, oboseala poate persista timp de cateva saptamani, sau in 1 -2 % din cazuri, timp de cateva luni. Decesul survine in mai putin de 1% din cazuri, in principal din cauza complicatiilor (encefalita, ruptura splenica, obstructia cailor respiratorii, etc.)
Obiectivul tratamentului consta in reducerea simptomelor pana la vindecarea completa si in prevenirea complicatiilor. Cu exceptia acestor masuri, nu exista un tratament specific pentru mononucleoza infectioasa, deoarece boala este usoara si dispare in general de la sine in 2 -3 saptamani.

Tratamentul medicamentos

Unele medicamente permit reducerea simptomelor si tratarea complicatiilor, daca este cazul.
Analgezicele – Impotriva febrei, durerilor de cap, anginei si a curbaturilor, medicul poate prescrie comprimate de acetaminofen sau ibuprofen.
Atentie! Aspirina este contraindicata in cazurile de infectii virale copiilor sub 16 ani, deoarece poate provoca sindromul lui Reye, o afectiune rara, dar potential fatala.
Antibioticele – Aproximativ 20% din pacientii cu mononucleoza infectioasa dezvolta simultan o infectie bacteriana (a gatului, sinusurilor sau amigdalelor). Medicul va prescrie in acest caz un antibiotic, care nu face parte din clasa penicilinelor, deoarece antibioticele derivate din penicilina provoaca eruptii cutanate importante la 90% din pacientii cu mononucleoza.
Corticosteroizii – sunt recomandati doar in tratamentul complicatiilor, precum cresterea anormala in volum a amigdalelor sau pentru a preveni ruptura splenica.

Sfaturi de ingrijire

- pacientii sunt incurajati sa se odihneasca pe durata fazei acute si sa-si reia progresiv activitatile anterioare, odata cu reducerea febrei, anginei si a durerilor
- aporturile lichidiene suplimentare (apa, suc de fructe) sunt recomandate pentru prevenirea deshidratarii
- solutiile saline sunt indicate pentru calmara durerilor de gat
- renuntarea la exercitiile intense si la sporturile de contact, cat si evitarea ridicarii de obiecte grele - pe o perioada de minim 2 luni pentru a evita o ruptura splenica.