Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central "Carol Davila" (SUUMC)


Doctorul Carol Davila, căruia i se datorează, printre altele, după cum este consemnat în documente - „Spitalul Oştirei din Michail Vodă, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie, Serviţiul Sanitar al Armatei, Serviţiul Sanitar al Principatelor Unite, Eforiea Spitalelor Civile, Facultatea de Medicină din Bucureşti"

Instituţia sanitară etalon, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila" este considerat "Nava Amiral" a medicinii militare româneşti. La 175 de ani de la punerea pietrei de temelie a viitoarei structuri, acesta se poate mândri nu numai cu munca asiduă a tuturor cadrelor medicale – ofiţeri medici, subofiţeri sanitari, personal contractual civil- asistente, infirmiere şi brancardieri, dar şi de îndeplinirea cu bune rezultate a două noi însărcinări: asistenţa medicală „de urgentă" şi activitatea „de învăţământ universitar şi postuniversitar”

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila" tratează şi vindecă anual peste 55.000 de pacienţi, iar in regim ambulatoriu tratează alţi 120.000 de pacienţi;
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila" se prezintă ca una din bazele clinice reprezentative ale Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" Bucureşti care, ca şi spitalul, poartă numele Generalului Dr. Carol Davila, medicul militar fiind iniţiatorul învăţământuluimedical românesc;
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. CarolDavila" se poate mândri şi cu faptul că, prin calitatea sa remarcabilă, profesională, ştiinţifică şi morală a Corpului medicilor militari intră în cel de-al 176-lea an al existenţei sale, pregătit să ducă la bun sfârşit şi să rezolve corespunzător misiunea sa dintotdeauna - îngrijirea suferinzilor acuţi şi cronici proveniţi din structurile CASAOPSNAJ, dar având porţile deschise şi pentru pacienţii din toată ţara;
Întrucât Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr.Carol Davila" se află în circuitul universitar, în cadrul acestuia se pregătesc în fiecare an circa 600 de studenţi şi 400 de medici rezidenţi în toate specialităţile medicale şi chirurgicale.


Contact

Adresa:
Str. Mircea Vulcanescu, nr. 88, Sector 1 Cod 010825, Romania
Tel: 021 319 30 51
Web-site: http://www.scumc.ro

Evenimente organizate
Conferinta Nationala de Medicina Militara si Simpozionul “Zilele Spitalului Universitar de Urgenta Militar Central "Dr. Carol Davila"
21 Octombrie 2013 - 24 Octombrie 2013
Zilele Spitalului Universitar de Urgenta Militar Central "Dr. Carol Davila” - Editia a II a
10 Octombrie 2012 - 13 Octombrie 2012
Zilele Spitalului Universitar de Urgenta Militar Central "Carol Davila" - Prima editie
7 Septembrie 2011 - 9 Septembrie 2011