Home Stiri medicale Cancerul pulmonar in Romania: 75% dintre pacientii ajung la medic in stadiu inoperabil

Cancerul pulmonar in Romania: 75% dintre pacientii ajung la medic in stadiu inoperabil

2 Noiembrie 2017 14:07
REPERE DIN STIRE
  • Anual sunt diagnosticati cu cancer pulmonar 11.000 de romani
  • 75% din totalul cazurilor de cancer pulmonar din Romania sunt diagnosticate in stadiu inoperabil
  • Peste un milion de oameni pierd lupta cu aceasta boala, in fiecare an
Cancerul pulmonar in Romania: 75% dintre pacientii ajung la medic in stadiu inoperabil

In fiecare an, in tara noastra, aproximativ 11.000 de romani sunt diagnosticati cu cancer pulmonar.

Aceasta afectiune reprezinta principala cauza de mortalitate in randul barbatilor diagnosticati cu cancer si se situeaza pe locul 4 in randul femeilor, dupa cancerul de san, cancerul de col uterin si cancerul colorectal.

Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania atrage atentia cu privire la situatia dramatica din tara noastra in ceea ce priveste accesul pacientilor diagnosticati cu cancer pulmonar la terapii inovatoare. In Romania, 75% din totalul cazurilor diagnosticate cu aceasta boala sunt identificate in stadiu inoperabil, aceasta situatie limitand drastic sansele de supravietuire ale pacientilor.

Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania trage, pe aceasta cale, un semnal de alarma in contextul in care, la nivel mondial, luna noiembrie este dedicata actiunilor de informare despre cancerul pulmonar, afectiune care cauzeaza cel mai mare numar de decese la nivel mondial – peste un milion de oameni pierd lupta cu aceasta boala, in fiecare an.

In Europa, cancerul pulmonar reprezinta o cincime din totalul cazurilor de cancer inregistrate la nivelul continentului - peste 250.000 de oameni au decedat ca urmare a diagnosticarii cu aceasta boala, numai in anul 2014.


75% din totalul cazurilor de cancer pulmonar din Romania sunt diagnosticate in stadiu inoperabil

Cancerul pulmonar se situeaza pe primul loc in Romania, atat ca numar de cazuri, cat si ca numar de decese in randul barbatilor si devine o cauza frecventa de mortalitate in randul femeilor, situandu-se pe locul 4, dupa cancerul de san, cancerul de col uterin si cancerul colorectal. De altfel, in tara noastra sunt diagnosticate, in fiecare an, 11.000 de cazuri noi de cancer pulmonar. Conform studiilor de specialitate, rata de supravietuire a pacientilor diagnosticati cu aceasta boala este extrem de redusa la 5 ani – pentru cei in stadiu avansat, sansele de supravietuire sunt de aproximativ 18%, in timp ce, pentru pacientii care sufera de cancere pulmonare metastazate, in stadiu foarte avansat, rata de supravietuire este estimata la numai 2%.

De altfel, doar 1 din 3 cazuri de cancer pulmonar sunt diagnosticate intr-un stadiu care permite aplicarea unor terapii utile, media de supravietuire situandu-se in intervalul 6 – 18 luni. Doar 20% dintre acesti pacienti traiesc mai mult de un an.

“In lipsa unor campanii de informare pentru populatia aflata la risc, 3 din 4 cazuri noi inregistrate pentru aceasta boala, in tara noastra, sunt descoperite intr-un stadiu inoperabil.2 Accesul inca intarziat la terapii inovatoare care pot dubla sansele de supravietuire condamna la moarte sigura si discrimineaza pacientii cu aceasta boala. Desi cancerul pulmonar este cel mai raspandit tip de cancer in tara noastra si provoaca cel mai mare numar de decese, anual, in cazul barbatilor, autoritatile competente intarzie sa ia masuri pentru a oferi pacientilor o sansa la viata. Cancerul pulmonar ar trebui privit ca o problema urgenta de sanatate publica in Romania. Fiecare zi care amana luarea unor decizii in acest sens scurteaza viata a mii de pacienti, pentru ca fara tratament adecvat majoritatea acestora cedeaza in primul an de la diagnostic”, a declarat Cezar Irimia, Presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania.

Cancerul pulmonar, una dintre cele mai agresive forme de cancer

Cancerul pulmonar sau cancerul bronhopulmonar este definit de inmultirea necontrolata a celulelor din mucoasa care tapeteaza arborele traheo-bronsic. Cu timpul, aceste celule formeaza tumori care se pot dezvolta atat in interiorul bronhiilor, cat si in afara lor, spre tesutul pulmonar.7 Conform studiilor medicale de specialitate, exista mai multe tipuri de cancer pulmonar, dar, in general, se disting doua categorii – cancerul pulmonar cu celule mici (CPMC), diagnosticat in 15% dintre cazuri si cancerul pulmonar fara celule mici – non-microcelular (CNPMC), identificat in aproximativ 85% din cazuri.

Cancerul pulmonar este recunoscut ca una dintre cele mai agresive forme de cancer, cu o evolutie foarte rapida, rata de supravietuire la 5 ani, pentru toate stadiile de evolutie, fiind de numai 15%.

In Romania, categoria de varsta cea mai expusa acestei boli este reprezentata de persoanele cu varsta cuprinsa intre 45 – 65 de ani, 85% dintre pacientii diagnosticati fiind fumatori cronici.2 De altfel, fumatul reprezinta principalul factor de risc care cauzeaza aparitia cancerului pulmonar – peste 90% dintre persoanele care sufera de aceasta boala au fost sau sunt fumatori curenti. Mai mult, comparativ cu nefumatorii, riscul de imbolnavire la fumatori este de 30 de ori mai mare. Pe langa fumat, alti factori de risc asociati cancerului pulmonar sunt expunerea la un fond chimic in care sunt prezente substante ca radonul sau azbestul, expunerea profesionala sau accidentala la radiatiile ionizante, dar si preexistenta unor afectiuni pulmonare precum cicatriciile granulomatoase sau sclerodermia.

Cancerul pulmonar mai poate fi cauzat si de existenta unui alt cancer in antecedente personale, cum ar fi cancerul din sfera O.R.L..

In prezent, cancerul bronhopulmonar ocupa locul 1 intre decesele cauzate de toate tipurile de neoplazii, la nivel mondial.6

Despre Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania

...
Sursa: PaginaMedicala.ro
Pagina 1 din 2
875 vizualizari
Adauga comentarii
Fii primul care comenteaza
Pentru a vizualiza sau adauga comentarii trebuie sa fii membru PaginaMedicala.ro.

Click aici pentru a va autentifica

Pe larg
Cursuri EMC
Tratamentul actual al fibrilatiei atriale Tratamentul actual al fibrilatiei atriale  6 credite EMC 
Cursul face o sinteza a optiunilor actuale de tratament in fibrilatia atriala, pe baza dovezilor...vezi curs
Tromboembolismul pulmonar – o problema nerezolvata inca in practica medicala Tromboembolismul pulmonar – o problema nerezolvata inca in practica medicala  6 credite EMC 
Cursul isi propune parcurgerea problemelor legate de embolia pulmonara acuta de cauza trombotica si...vezi curs
Tratamentul actual la pacientul hipertensiv diabetic Tratamentul actual la pacientul hipertensiv diabetic  6 credite EMC 
Cursul prezinta indicatiile actuale de tratament antihipertensiv in cadrul populatiei diabetice si...vezi curs
Intoxicatiile cu etnobotanice - abordare in urgenta Intoxicatiile cu etnobotanice - abordare in urgenta  4 credite EMC 
Curs despre diagnosticarea pacientilor cu intoxicatii etnobotanice si tratamentul aplicat in...vezi curs
Cancerul colorectal - diagnostic clinic si paraclinic Cancerul colorectal - diagnostic clinic si paraclinic  7 credite EMC 
Cursul pune in prim plan metodele actuale de diagnostic clinic si paraclinic in patologia...vezi curs