Home Stiri medicale Dr Razvan Curca: Ar fi utila formarea unei specialitati distincte de ingrijiri paliative

Dr Razvan Curca: Ar fi utila formarea unei specialitati distincte de ingrijiri paliative

16 Aprilie 2013 08:56
REPERE DIN STIRE
  • Medicina paliativa este, in prezent, un domeniu extrem de dinamic, care s-ar putea dezvolta ulterior intr-o specialitatea distincta
  • Paliatia este mai mult un domeniu distinct decat o competenta si se adreseaza unei largi categorii de bolnavi.
Dr Razvan Curca: Ar fi utila formarea unei specialitati distincte de ingrijiri paliative
FOTO: Monitorul de Alba

Medicina paliativa este, in prezent, un domeniu extrem de dinamic, care s-ar putea dezvolta ulterior intr-o specialitatea distincta, a spus dr Razvan Curca, cunoscut medic oncolog, intr-un interviu pentru PaginaMedicala.ro.

Presedinte al Societatii Romane de Radioterapie si Oncologie Medicala in 2011-2012, dr. Curca a fost pana de curand director medical al spitalului din Alba Iulia, functie la care a renuntat pentru a se dedica dezvoltarii medicinei paliative, in calitate de vicepresedinte al Comsiei de paliatie a Ministerului Sanatatii.

Reporter: Stiu ca ati renuntat recent la o activitate de management pentru a va dedica altor provocari. Cum vedeti dezvoltarea ingrijirilor paliative in Romania? Exista initiative si la nivel de stat, in afara celor ale ONG-urilor si fundatiilor? Vedeti utila formarea unei specialitati distincte pentru ingrijiri palitative, nu numai ca program de dobandirea unor competente?

Dr. Razvan Curca: Cred ca ingrijirile paliative sunt un domeniu care are un progres evident in ultimii ani. La momentul actual exista peste 300 de medici cu competenta/atestat de ingrijiri paliative. Iar de curand Ministerul Sanatatii a semnat un parteneriat cu Hospice Casa Sperantei Brasov pentru dezvoltarea unui program national de ingrijiri paliative. De asemenea, exista tot mai multe compartimente si sectii de ingrijiri paliative in sistemul public de sanatate, cum ar fi la noi, in Spitalul Judetean de Urgenta Alba Iulia, la Institutul Regional de Oncologie Iasi, la Pascani, la Lugoj, la Oradea, la Bucuresti, pe langa hospice-urile infiintate de ONG-uri sau fundatii. Este un domeniu extrem de dinamic, in care putem spune ca suntem inaintea multor tari din Europa de Vest (cum ar fi de ex. Olanda).

Cred ca ar fi utila pe viitor formarea unei specialitati distincte de ingrijiri paliative, cum exista de exemplu in Marea Britanie si SUA, motivele principal fiind ca este mai mult un domeniu distinct decat o competenta (de tipul ecografiei de exemplu) si ca se adreseaza unei largi categorii de bolnavi, nu numai celor oncologici (de exemplu, pacientii cu HIV/SIDA, demente, boli neurodegenerative, insuficiente renale sau cardiace in stadiu final, etc.).

Reporter: Care au fost problemele cu care v-ati confruntat din pozitia de presedinte al SRROM? Si cum s-au rezolvat?

Dr Razvan Curca:
In acest an in care am fost presedintele SRROM m-am confruntat cu doua tipuri mari de probleme: cronice si acute. Cele cronice, cum ar fi situatia radioterapiei, datau de multa vreme si a fost dificil sa le rezolv intr-un timp atat de scurt. O alta problema cronica era fragmentarea oncologilor medicali si a radioterapeutilor din Romania intre cel putin 3 societati profesionale, multi colegi fiind membri in mai multe societati. Un pas inainte a fost realizat si in acest aspect, in sensul ca am organizat primul congres comun cu Societatea Romana de Radioterapie, care a fost un real succes. In plus, am avut prima oara un stand la Congresul Societatii Europene de Oncologie Medicala (ESMO), care a si sustinut congresul nostru comun, iarasi o premiera.

In ceea ce priveste problemele acute cu care ne-am confruntat, un exemplu este mult mediatizata problema a antialgicelor si citostaticelor ieftine. Ne-am implicat in rezolvarea acestei probleme, am venit cu solutii concrete, ne-am intalnit cu ministrul sanatatii din acea perioada, dr. Ladislau Ritli, dar multe din solutiile noastre au necesitat timp pentru a fi puse in practica si nici acum, din pacate, problema nu este rezolvata in totalitate. Cred cu tarie ca o colaborare mai stransa intre Ministerul Sanatatii si societatile profesionale ar fi benefica pentru toate lumea si in mod special pentru pacientii nostri.

Reporter: Oncologia, ca si alte specialitati in Romania, se confrunta cu doua mari probleme: lipsa sau discontinuitati in furnizarea cu medicamente si numarul din ce in ce mai mic de specialisti. Ce masuri credeti ca trebuie luate pentru a evita o situatie critica?

Dr Razvan Curca: In ceea ce priveste numarul de specialisti, solutia este simpla: mai multe locuri la rezidentiat si o plata decenta a medicilor, in mod special a rezidentilor. In privinta medicamentelor, sunt doua aspecte care trebuie rezolvate cat mai curand. Primul se refera la citostaticele ieftine, care este pe cale de a fi rezolvat, cu amendamentul ca e nevoie de o comunicare mult mai buna intre CN Unifarm si spitalele cu sectii de oncologie, in plus e nevoie de o simplificare a procedurilor birocratice de import al medicamentelor ieftine deficitare, care, culmea, s-au complicat in ultimii 2 ani, in loc sa se simplifice. Celalalt aspect se refera la medicamentele noi inovatoare, care au continuat sa apara in oncologie, ca si in alte specialitati, dar nu au mai fost cuprinse in lista de medicamente compensate si gratuite de mai bine de 4 ani. Sunt unele semnale ca MS si CNAS doresc sa modifice aceasta situatie incepand cu iunie 2013, ceea ce ar fi benefic atat pentru oncologi, cat mai ales pentru pacienti. Pentru ca este tot mai frustrant pentru medici oncologi sa se perfectioneze continuu si sa nu aiba ocazia sa puna in practica ultimele progrese terapeutice in domeniul specialitatii lor.

Reporter: Ce sanse credeti ca au programele de screening in Romania? Ce trebuie facut si ce trebuie evitat?

Dr Razvan Curca: Sanse exista, numai ca dupa atatea inceputuri triumfale, urmate de tacere, va fi greu. Cred ca cheia este predictibilitatea pe termen mediu si lung, cu finantarea asigurata clar, altfel vom mai avea un esec rasunator. In plus, cred ca ar fi important sa avem macar o tinta atinsa, un program care chiar merge, iar exemplul cel mai bun este programul de screening pentru cancerul de col uterin. Iar evaluarile periodice, precum si asigurarea finantarii la nivelul optim sunt factorii cheie ai succesului.

...
Autor: Max Constantinescu
Sursa: PaginaMedicala.ro
Pagina 1 din 2
4490 vizualizari
Adauga comentarii
Fii primul care comenteaza
Pentru a vizualiza sau adauga comentarii trebuie sa fii membru PaginaMedicala.ro.

Click aici pentru a va autentifica

Pe larg
Cursuri EMC
Tratamentul actual al fibrilatiei atriale Tratamentul actual al fibrilatiei atriale  6 credite EMC 
Cursul face o sinteza a optiunilor actuale de tratament in fibrilatia atriala, pe baza dovezilor...vezi curs
Tromboembolismul pulmonar – o problema nerezolvata inca in practica medicala Tromboembolismul pulmonar – o problema nerezolvata inca in practica medicala  6 credite EMC 
Cursul isi propune parcurgerea problemelor legate de embolia pulmonara acuta de cauza trombotica si...vezi curs
Tratamentul actual la pacientul hipertensiv diabetic Tratamentul actual la pacientul hipertensiv diabetic  6 credite EMC 
Cursul prezinta indicatiile actuale de tratament antihipertensiv in cadrul populatiei diabetice si...vezi curs
Intoxicatiile cu etnobotanice - abordare in urgenta Intoxicatiile cu etnobotanice - abordare in urgenta  4 credite EMC 
Curs despre diagnosticarea pacientilor cu intoxicatii etnobotanice si tratamentul aplicat in...vezi curs
Cancerul colorectal - diagnostic clinic si paraclinic Cancerul colorectal - diagnostic clinic si paraclinic  7 credite EMC 
Cursul pune in prim plan metodele actuale de diagnostic clinic si paraclinic in patologia...vezi curs