Home Stiri medicale Intalniri intre reprezentantii MS si ai medicilor de familie

Intalniri intre reprezentantii MS si ai medicilor de familie

10 Februarie 2012 14:27
REPERE DIN STIRE
  • Reprezentantii medicilor de familie, cei ai federatiei si patronatelor farmacistilor la MS
  • Participantii la discutii au cerut oficialilor MS realizarea unui studiu de impact pentru fundamentarea legii

Echipa ministerului s-a intalnit cu reprezentantii medicilor de familie, cei ai federatiei si patronatelor farmacistilor, precum si reprezentantii Societatii Academice Romane si cei ai pacientilor.

“Reglementarea prin lege a acelor disfunctionalitati care sunt generate de comportamentul actorilor din sistem, a fost principala cerere a participantilor la dezbaterea de astazi. Este vorba de a reduce acel comportament incorect al furnizorilor de servicii medicale, de la mecanismul suveica prin care un pacient este atras sa beneficieze de mai multe servicii medicale decat cele de care are nevoie, pana la concurenta neloiala dintre farmacistii care acorda premii sau alte stimulente pentru a atrage consumatorul”, a declarat Vasile Cepoi, secretar de stat in Ministerul Sanatattii, dupa dezbaterile pentru elaborarea noului proiect legislativ privind organizarea si functionarea sistemului sanitar care au continuat si astazi la Ministerul Sanatatii.

Participantii la discutii au cerut oficialilor MS realizarea unui studiu de impact pentru fundamentarea legii si existenta unui control al statului pe pachetul de servicii medicale. De asemenea, s-a solicitat ca viitoarea lege a Sanatatii sa stipuleze transparent modul de colectare si utilizare a fondurilor pentru Sanatate.

Medicii de familie au solicitat sa nu se renunte la sistemul social de asigurari, iar sistemul asigurarilor private sa ramana pe palierul compelmentar/suplimentar. Acestia au mai cerut intalniri dedicate special domeniului de medicina primara si nevoilor acestuia.

Autor: Claudia Spridon
Sursa: PaginaMedicala.ro
571 vizualizari
Adauga comentarii
Fii primul care comenteaza
Pentru a vizualiza sau adauga comentarii trebuie sa fii membru PaginaMedicala.ro.

Click aici pentru a va autentifica

Pe larg
Asigurare de Malpraxis
Ultimele comentarii adaugate de comunitate
"Dupa cum bine se vede, "cel mai mare medic" al Romaniei,recunoaste , desi nu..."
Medic Dan-Decebal Gavrilescu la stirea Basescu: "Nu poti moderniza sanatatea cu bani de la stat!"
"Normal ar fi fost ca personalul care suplineste munca cadrelor lipsa din sistem..."
Medic Dorin Adrian Cristea la stirea Managerii de spitale asteapta cu nerabdare deblocarea posturilor din Sanatate
"Domnule ministru , daca sunteti un om cu personalitate , nelegat de scaunul de..."
Medic Corneliu Neagoe la stirea Reorganizarea sistemului de asigurari de sanatate - solutia pentru eficientizarea lui
"Nu credeti ca CMR , in loc sa faca tot felul de greutati medicilor seriosi si..."
Medic Corneliu Neagoe la stirea Solidaritatea Sanitara vrea un nou sistem de salarizare pentru angajatii din sanatate
"Felicitari , domnule ministru Nicolaescu . Idee excelenta , deci va avea multi..."
Medic Corneliu Neagoe la stirea Nicolaescu: "Vrem sa desfiintam complet asigurarile sociale de sanatate"
Cursuri EMC
Tromboembolismul pulmonar – o problema nerezolvata inca in practica medicala Tromboembolismul pulmonar – o problema nerezolvata inca in practica medicala  6 credite EMC 
Cursul isi propune parcurgerea problemelor legate de embolia pulmonara acuta de cauza trombotica si...vezi curs
Tratamentul actual la pacientul hipertensiv diabetic Tratamentul actual la pacientul hipertensiv diabetic  6 credite EMC 
Cursul prezinta indicatiile actuale de tratament antihipertensiv in cadrul populatiei diabetice si...vezi curs
Intoxicatiile cu etnobotanice - abordare in urgenta Intoxicatiile cu etnobotanice - abordare in urgenta  4 credite EMC 
Curs despre diagnosticarea pacientilor cu intoxicatii etnobotanice si tratamentul aplicat in...vezi curs
Cancerul colorectal - diagnostic clinic si paraclinic Cancerul colorectal - diagnostic clinic si paraclinic  7 credite EMC 
Cursul pune in prim plan metodele actuale de diagnostic clinic si paraclinic in patologia...vezi curs
Poliartrita Reumatoida - diagnostic si tratament biologic Poliartrita Reumatoida - diagnostic si tratament biologic  6 credite EMC 
Curs despre diagnosticarea moderna a artritei reumatoide si administrarea tratamentului biologic....vezi curs
Serviciul Libra Internet Banking