Motivul initiativei este necesitatea alinierii la recomandarile europene privind durata rezidentiatului si anume incadrarea intr-o durata minima cuprinsa intre trei si cinci ani, in functie de specializare.
De altfel, rectorii celor sase institutii de invatamant superior cer si implicarea mai activa in Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in invatamantul Superior (ARACIS).
Recomandarile au aparut dupa intalnirea de lucru a Asociatiei Universitatilor de Medicina si Farmacie din Romania (AUMFR).
S-au mai discutat si propunerile Colegiului Medicilor legate de modificarea Ordonantei nr.18/2009 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, precum si necesitatea stabilirii unor criterii de promovare profesionala comune tuturor celor sase universitati.
Rectorii au mai hotarat ca examenul de admitere din anul urmator sa fie organizat in aceeasi zi la toate cele sase universitati, si anume 21 iulie 2010. In plus, tot de anul urmator examenul de rezidentiat va fi organizat pe centre.
| Voteaza |
|
draga, ama, anuntul legat de examenul din 21.07.2010 se refera la admiterea in umf.
Cum adica dam examenul toti in 21.07.2010, medicina are licenta in septembrie, astia atata nu stiu, ca UMf are licenta toamna?
si eu sunt in acceasi situatie depind de o semnatura nu pot sa fac rezi in centru meu ca zicea ca nu am ce invata acolo da aici tre sa ma inghesui cu alti 30 si mai ales ca fac foamea suntem la mana lor.
sunt rezidenta pe o-g si m-ar interesa daca avem posibilitatea detasarilor in localitatile de domiciliu. de 1 an de zile stau in centru universitar si imi sacrific familia si copilul si nu fac decat sa-i fac treburile personale ale doamnei conferentiar. nu ne ajuta nimeni cu nimic ; suntem la mana colegilor de an mai mare ca sa invatam cate ceva . nu se mai poate in asemenea situatie.asta de ce nu spune nimeni????? nu e un caz izolat. eu mi-am impartit familia ca sa invat; noi depindem de sala si de ajutorul cuiva ; stiintele chirurgicale nu se invata doar din carti precum cele medicale. dupa 5 ani care si asa sunt foarte multi in mod nejustificat( ce am facut in ultimul an puteam face foarte bine in 3 luni daca ne ajuta cineva si sa nu stau eu tot timpul sa ''fur meserie'')ajungem sa fim mediocri la final. sunt ani multi pentru noi si un efort financiar pentru stat-nu e justificat!!!!!basta faptul ca nu ni se asigura cazare iar chiriile sunt prea mari pentru un salariul de rezident.oareoamenii politici de ce nu vad si asta?????
Video
Sondaj
Admitere 2010 la Medicina
Rezultate admitere 2010 - UMF Timisoara
Rezultate admitere 2010 - Universitatea Ovidius, Constanta
Rezultate admitere 2010 - Facultatea de Medicina Brasov
Rezultate admitere 2010 - Facultatea de Medicina Sibiu
Rezultate admitere - UMF Craiova
Rezultate admitere 2010 - UMF Targu Mures
Rezultate admitere 2010 - UMF Cluj
Rezultate admitere 2010 - UMF Bucuresti
Rezultate admitere 2010 - UMF Iasi
Rezidentiat
Metodologia de desfasurare a rezidentiatului, publicata saptamana viitoare
Intrebari pentru rectorul UMF Bucuresti
Top stiri vizualizate
Rezidentiat






