Singurul aparat din Romania care detecteaza astmul bronsic inainte ca acesta sa se manifeste functioneaza la Clinica de Medicina Muncii din cadrul Spitalului Judetean Mures, informeaza Agerpres.
Aparatul, denumit body pletismograf , care potrivit sefului unitatii medicale, dr. Szasz Lorand a costat 100.000 de lei a fost adus din Ungaria.
"Body pletismograful prin metoda neinvaziva exploreaza complet functionarea aparatului respirator la individ. Investigarea completa presupune caile aeriene mari, mici si la nivelul alveolo-capilar, urmarind transferul de oxigen la acel nivel, fara sa iau un cutit sa-l tai. in acelasi timp ne arata volumul rezidual, care nu poate fi diagnosticat numai cu ajutorul acestui aparat. Adica acel volum de aer care nu circula, care este compromis", a precizat dr. Szasz.
Aparatul are un pulverizator de substante cu ajutorul carora pot fi facute teste bronhomotorii, de provocare bronsica, fapt ce ajuta la punerea unui diagnostic precoce a unei hiper-reactivitati bronsice existente, inclusiv a astmului bronsic.
"Firma producatoare s-a angajat sa ne pregateasca, in acelasi pret, personalul care va lucra pe aparat. Vor fi prezenti ori de cate solicitam sa vina si putem gasi piese de schimb si cele de unica utilizare, foarte costisitoare. Aparatul are un filtru care este folosit la fiecare persoana, dupa care trebuie aruncat", a mai adaugat seful Clinicii de Medicina Muncii din Targu Mures.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Ultimele comentarii adaugate de comunitate
|
"Dupa cum bine se vede, "cel mai mare medic" al Romaniei,recunoaste , desi nu..." Medic Dan-Decebal Gavrilescu la stirea Basescu: "Nu poti moderniza sanatatea cu bani de la stat!" |
|
"Normal ar fi fost ca personalul care suplineste munca cadrelor lipsa din sistem..." Medic Dorin Adrian Cristea la stirea Managerii de spitale asteapta cu nerabdare deblocarea posturilor din Sanatate |
|
|
"Domnule ministru , daca sunteti un om cu personalitate , nelegat de scaunul de..." Medic Corneliu Neagoe la stirea Reorganizarea sistemului de asigurari de sanatate - solutia pentru eficientizarea lui |
|
|
"Nu credeti ca CMR , in loc sa faca tot felul de greutati medicilor seriosi si..." Medic Corneliu Neagoe la stirea Solidaritatea Sanitara vrea un nou sistem de salarizare pentru angajatii din sanatate |
|
|
"Felicitari , domnule ministru Nicolaescu . Idee excelenta , deci va avea multi..." Medic Corneliu Neagoe la stirea Nicolaescu: "Vrem sa desfiintam complet asigurarile sociale de sanatate" |
Top stiri vizualizate
Cursuri EMC
Cursul isi propune parcurgerea problemelor legate de embolia pulmonara acuta de cauza trombotica si...vezi curs
Cursul prezinta indicatiile actuale de tratament antihipertensiv in cadrul populatiei diabetice si...vezi curs
Curs despre diagnosticarea pacientilor cu intoxicatii etnobotanice si tratamentul aplicat in...vezi curs
Cursul pune in prim plan metodele actuale de diagnostic clinic si paraclinic in patologia...vezi curs
Curs despre diagnosticarea moderna a artritei reumatoide si administrarea tratamentului biologic....vezi curs
Serviciul Libra Internet Banking
Ghiduri Clinice
Ghid de diagnostic si tratament in limfoamele foliculare nou diagnosticate si recazute
5 Ianuarie 2012 14:12
Tehnicile de prelevare, fixare, transport si punere in lucru a biopsiilor
4 Ianuarie 2012 17:53
Tehnici orientative de lucru a preparatelor citopatologice
4 Ianuarie 2012 10:08
Ghid de diagnostic si tratament in stenoza mitrala
3 Ianuarie 2012 18:07
Ghid de diagnostic si tratament in leucemia acuta mieloblastica
3 Ianuarie 2012 15:25