Home Vox medici Articole Conf. Ion Daniel Conf. univ. dr. Ion Daniel: Studentii de acum sunt mai pregatiti teoretic, mai interesati sa invete decat generatiile trecute
Vox medici - Doctor Conf. Ion Daniel
articol pe larg
Conf. Ion Daniel
Medic chirurg
1990 – 1992: Medic Stagiar –
Directia sanitara Buzau; 1992 –
1995: Medic Rezident Chirurgie
Generala – Clinica Chirurgie –
Spitalul Cantacuzino
Bucuresti; 1996 – 1997: Medic
Specialist Chirurgie Generala –
Spitalul Teodor Burghele
Bucuresti; 1997 – 1999: Medic
Specialist vezi tot

Conf. univ. dr. Ion Daniel: Studentii de acum sunt mai pregatiti teoretic, mai interesati sa invete decat generatiile trecute

28 Ianuarie 2014

Conf. univ. dr. Ion Daniel este medic chirurg la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti si preda la UMF "Carol Davila". Cu toate ca declara ca tara noastra are un decalaj general, inclusiv medical, chirurgul incearca sa se adapteze cerintelor "intelegand limitele sistemului". Totodata, in urma experientei acumulate in invatamantul universitar, conf. univ. dr. Ion Daniel este de parere ca noile generatii de studenti sunt mult mai pregatite teoretic, mai interesate, mai curioase si mai dornice sa invete decat generatiile trecute.

Iuliana Visan (I.V.): Cum s-a nascut pasiunea d-voastra pentru medicina si cand v-ati dat seama ca vreti sa deveniti medic?

Conf. univ. dr. Ion Daniel (I.D.): Eu am absolvit un liceul de profil, Liceul Sanitar, si am cunoscut activitatea medicala de la prima tinerete. Practic, a fost o optiune, bineinteles stimulata, dirijata de parintii mei, de tatal meu vizand latura nobila, umanista a medicinei, care mi s-a parut ca mi se potriveste. Am avut intotdeauna in minte ideea de misiune, de slujire a oamenilor, de sacrificiu, lucruri care mi s-au parut potrivite pentru mine. Dupa absolvirea liceului, optiunea mea era clar formata si am facut toate eforturile, demersurile pentru a intra la Facultatea de Medicina.

I.V.: Cum v-ati dat seama ca vreti sa optati pentru chirurgie, dintre atatea specialitati?

I.D.: Aici, povestea capata o turnura mai putin obisnuita. Nu m-am gandit initial sa fac chirurgie. Si chiar din anii de facultate, mi se parea ca nu este optiunea mea. De altfel, chirurgia se face in anii mai mari. Ma gandeam la o specialitate de tip medical: medicina interna, cardiologie, endocrinologie, cam pe acolo se invarteau optiunile mele. Dar am lasat ca optiunea sa se maturizeze, sa se coaca si decizia am luat-o dupa terminarea facultatii. Si poate, un factor declansator al acestei decizii si un element hotarator a fost pregatirea pentru rezidentiat.

In perioada in care am dat eu, in anii ’90, respectiv in ’92, se dadea un singur rezidentiat pentru toate specialitatile, asa cum se face si astazi. Si parcurgand materiile respective intr-un mod amanunti si pregatindu-ma, am avut poate o revelatie, poate o iluminare, poate o motivatie in plus, sa constat cat de limpede, cat de clara, cat de directa este prezentata materia de chirurgie in raport cu teoriile, cu teoretizarile pe care le fac internistii, cardiolotgii cu privire la bolile si la tratamentele lor. Am considerat atunci ca este o munca prea chinuitoare sa faci atata efort si cu rezultate incerte, pe cand, chirurgia mi-a aparut dintr-odata, ca o solutie directa si salvatoare pentru pacienti.

Mai trebuie adaugat ca dupa facultate am facut un an de stagiu, in care am luat contanct direct si cu medicina interna si cu chirurgia, si iarasi am avut aceeasi senzatie, a actiunii directe si evidente a rezultatelor imediate pe care o obtine chirurgia. Un al treilea element, a fost problema provocarii, a challenge-ului. Am zis ca trbuie sa fac mai mult decat sa citesc si sa scriu. Trebuie sa actionez. Si atunci am luat-o si ca pe o provocare personala. Eu am n-am pretins ca am abilitati deosebite, in afara faptului ca am practicat sport. In materie de sport, am o oarecare indemanare.

I.V.: Va mai amintiti primele interventii chirurgicale?

I.D.: Primele interventii chirurgicale la care participa un rezident sunt cele in calitate de ajutor, in care incearca sa se familiarizeze cu mediul si primul lucru care i se cere este sa nu aiba initiativa: sa observe ce fac ceilalti, sa invete, si apoi, treptat, sa deprinda niste gesturi, o suita de gesturi, niste automatisme, in asa fel incat sa incerce sa se faca util.

Apoi, dupa un an, doi, avand statutul de ajutor, sub indrumarea unui medic primar, incearca sa faca primele interventii chirurgicale. Sigur, ca le am in minte pe aceste interventii chirurgicale dupa categorii: prima apendicita, prima hernie, prima amputatie, primele incizii. Aceasta introducere se face treptat.

Mi-aduc aminte de unul din indrumatorii mei, prof. Radu Cornel, care dupa doi ani, in timp ce ajutam, a intrebat: “Ai facut vreodata o colecistectomie?”, la care eu am zis ca n-am facut. Apoi mi-a spus sa vin pe partea operatorului si m-a ajutat si indrumat. Am inceput, bineinteles, cu emotiile generate de faptul ca eram ajutat de insusi seful clinicii si, mai poticnit, mai ajutat, cu observatii, incet-incet am inceput sa capat constiinta limitelor.

I.V.: Vorbiti-mi si despre alti mentori care v-au calauzit pasii.

I.D.: In afara de prof. Radu Cornel, l-am cunoscut pe predecesorul dansului, prof. Dan Radulescu, care era oarecum la polul opus: un tip energic, ambitios, foarte cult, foarte bun cunoscator de limbi straine, dar un pic mai rece, mai distant cu colaboratorii, pe care uneori ii “biciuia” cu intrebari imposibile si uneori chiar ii punea intr-o situatie de inferiritate. Dar, fiecare are o latura luminoasa pe care trebuie sa o retinem. Si am invatat foarte mult de la acesti oameni.

Si nu in ultimul rand, trebuie sa vorbesc despre actualul sef al serviciului, prof. Patrascu. Prof. Traian Patrascu era pe vremea aceea asistent sau sef de lucrari si era mereu in mijlocul rezidentilor . Aceasta disponibilitate, aceasta colegialitate intre chirurgi este un lucru rar. Dar acolo, am simtit acest spirit de echipa care sprijinea pe fiecare, se stia ca fiecare are un nivel in ierarhia serviciului. Dansul era intotdeauna dispus sa ajute. Mai tarziu, m-a sprijinit foarte mult, ii sunt foarte recunoscator, pentru ca ajuns specialist in chirurgie nu inseamna ca le stii pe toate.
Cum priviti d-voastra activitatea cu studentii, in calitate de profesor?

Activitatea cu studentii e partea care ne lumineaza noua existenta, care ne revigoreaza, ne reimprospateaza. Simplul fapt ca sunt tineri ne redau o alta dimensiune a activitatii. Ei vin cu un bagaj de asteptari, de sperante sau de iluzii. Din pacate, noi amputam, sau indepartam, sau distrugem unele iluzii si ii aducem putin la realitate. Ei vin la noi, acum, in anul IV de facultate, dupa ce au facut trei ani de discipline preclinice, de parte teoretica.

De aici, ei au un mic soc, pentru ca realitatea nu corespunde cu imaginatia lor si incerc sa le transmit rostul si beneficiile pe care le aduce chirurgia. Ei nu realizeaza ca toate cunostintele teoretice se concretizeaza intr-un gest, intr-o atitudine, intr-o decizie, intr-o interventie mai mica sau mai mare, toata biochimia, anatomia, fiziologia, imunologia, toate se cotopesc intr-un punct care e punctul de decizie terapeutica, decizie chirurgicala. Imi place sa ii aduc cu picioarele pe pamant, pentru ca ei nu inteleg de ce trebuie sa invete atat de multa teorie, cursuri si iata cum le deschidem o fereastra care sa ii motiveze in plus.

I.V.: Cum vedeti generatiile actuale de studenti comparativ cu generatia d-voastra?


I.D.: Eu am urmarit evolutia generatiilor de studenti de aproape 15 ani, de cand predau si acum 15 ani nivelul era mai scazut. A fost o perioada dupa revolutie, prin anii 90, cand nivelul studentilor a fost mai scazut din cauza slabirii standardelor, a cerintelor, a exigentelor pe toate planurile, intreaga societate era mai relaxata. De cativa ani, cosntat cu placere o crestere a acestui nivel, o crestere a interesului, o constientizare a concurentei care exista si va exista pe piata muncii. Studentii care ne vin, nu numai ca sunt mai pregatiti teoretic, dar sunt si mai interesati, mai constiinciosi, mai prezenti, mai doritori sa invete.

Ei au la dispozitie internetul, el este foarte bun si foarte util, insa nu a produs intelectuali. Nu este suficient sa ai la dispozitie internetul, trebuie sa ai o minte limpede care sa stie ce sa caute si ce sa retina. Asta e si rostul scolii. Eu insumi le arat filme cu operatii de pe Youtube. Am si eu operatiile mele filmate, dar nu pot sa acopar toata bogatia care exista, toata acuratetea pe care le au filmele selectate de mine de pe Youtube cu interventii chirurgicale. Si nu ezit sa le prezint. Dar iti trebuie o minte educata, antrenata, cu capacitate de selectie care sa aleaga exact ce trebuie si ce este util din aceasta avalansa de informatii.

I.V.: Facand o trecere la lucruri actuale din sistemul de sanatate, care dintre revendicarile medicilor credeti ca este cea mai percutanta?

I.D.: Eu as formula revendicarile altfel si as pune pe primul loc abandonarea ipocriziei, abandonarea dublului limbaj, abandonarea demagogiei. Lucrurile sunt simple: suntem saraci, asta e realitatea cea mai evidenta si nu trebuie sa facem niciun efort ca sa constatam asta. Noi avem un decalaj si ca tara, si ca sistem medical. Accederea in UE a indus in societatea noastra o alta idee falsa: ca suntem deja europeni. Nu poate exista un decret, o hotarare administrativa care sa spuna ca de astazi noi suntem europeni. Nu suntem europeni in sensul in care am vrea noi sa fim, cand 50% din populatie nu are apa curenta, nu are baie. Si atunci, cum sa credem noi ca vom avea un sistem medical la niveul tarilor avansate din Europa. Suntem saraci, standardele noastre nu pot sa faca pasii necesari in doi ani, in cinci ani de zile. Toate programele nationale nu tin cont de lucrul acesta, ca suntem saraci.

I.V.: Am vazut ca ati participat de curand la conferinta internationala Women’s Health. Cat de des mergeti la conferinte?

I.D.: Conferintele sunt gurile de aer pentru un medic si pentru un chirurg. Sigur ca internetul a adus o mare gura de aer pentru medicina, este, daca vreti, sursa saracului. (…) De fiecare data cand ne intoarcem de la aceste conferinte, avem un alt elan, este un impact motivational extraordinar. (…) In momentul in care iei contact cu aceasta lume “normala”, de obicei europeana, pentru ca in America nu am ajuns, m-am intors cu acest sentiment. Ultima oara am trimis un rezident la un congres european de herniologie. A venit aproape saltand intr-un picior, era complet entuziasmat. Dintr-odata vedeam la el acelasi sentiment, aceeasi traire pe care am avut-o si eu de fiecare data.

I.V.: Ati fost sustinut din punct de vedere tehnic de catre cei din spital?

I.D.: Pot sa spun ca mi-am adaptat cerintele intelegand limitele sistemului, pentru ca nu depinde direct de administratie, sunt cerinte de “mai sus”. Personal, am avut sansa de a intalni niste sponsori. (…) M-am imprietenit cu un pacient caruia i-am spus ce probleme am si omul a simtit momentul si m-a ajutat sa achizitionez niste echipamente. Tot asa, si managerul spitalului a mai achizitionat niste echipamente si am putut sa rezolv aceasta situatie. Oamenii din afara sistemului nu inteleg, cei care pleaca in strainatate nu inteleg.

I.V.: Cum este o zi din viata unui chirurg?


I.D.: Timpul este extrem de scurt pentru un chirurg. Eu am obligatii in primul rand fata de pacienti, fata de studenti, fata de rezidenti, si mai trebuie adaugata activitatea stiintifica: un chirurg citeste si scrie. Toate astea cer timp si preocupare.

Dimineata, programul nostru incepe la 7 si jumatate, cu mici probleme adminsitrative; la 8, raportul de garda (…); sala de operatii ne ocupa cel putin 3-4 ore, mai devreme de ora 2-3 nu incheiem programul operator. Si aici, din diverse motive, programul acesta se prelungeste. Daca imi mai ramane timp sa mai citesc, sa mai scriu ceva, inseamna contravizita, inca o ora dupa-amiaza, de obicei, de la 5, la 6 si cam la ora 7 seara ajung acasa. (…) Daca peste noapte intervine o urgenta, pot sa mai ai parte de o interventie. Tot programul acesta inseamna acumulare de oboseala, inseamna tensiuni, el e permanent, non-stop. La noi nu exista weekend, exista o vacanta de vara.

Autor: Iuliana-Maria Visan

2689 vizualizari
Conf. Ion Daniel
Te invita sa-ti exprimi punctul de vedere aici.
Adauga comentariu Nu sunt comentarii

Pentru a putea scrie comentarii trebuie sa fiti autentificat.

Click aici pentru a va autentifica