Home Vox medici Articole Prof. Leon Zagrean Prof. Leon Zagrean: “Romanii nu acorda atentie igienei psihice a individului”
Vox medici - Doctor Prof. Leon Zagrean
articol pe larg
Prof. Leon Zagrean
Medic generalist
Seful Catedrei de Fiziologie din
UMF "Carol Davila"
BucurestiEDUCATIE: Liceul
„G. Cosbuc” din Nasaud.
1971 Facultatea de Medicina,
Institutul de Medicina si Farmacie
Bucuresti,1978Calitati
administrativ manageriale:a)
Functii de conducere detinute: -
2005, Director al Centrului vezi tot

Prof. Leon Zagrean: “Romanii nu acorda atentie igienei psihice a individului”

4 Octombrie 2010

L.Z.: Noi am focusat activitatea laboratorului in special pe fenomenul de ischemie cerebrala experimentala pentru ca bolile creierului legate de ischemia cerebrala reprezinta o problema la nivel national si mondial. Sa luam, de exemplu, accidentul vascular cerebral care este in crestere ca frecventa, iar tratamentul nu este nici pe departe suficient de eficient, in ciuda unor eforturi mari financiare si a unei mobilizari de cercetatori, probabil cea mai mare dupa cancer. Sechelele post stroke il costa foarte mult atat pe bolnav, dar mai ales pe cei care traiesc alaturi de el si, in final, costurile societatii. Al doilea motiv il constituie accesibilitatea relativ ieftina. Adica nu ne-a trebuit o aparatura foarte costisitoare pentru a elabora acest model de cercetare. Pot sa va spun ca primele modele de ischemie cerebrala experimentala le-am realizat in acest spatiu (biroul prof. Zagrean, n.red.), care era un fel de magazie de mobilier defect. Am instalat aici o masa, mi-am realizat sau adaptat eu aparatele de care aveam nevoie, cu exceptia unui electroencefalograf, pe care l-am luat din seria aparatelor scoase din uz si l-am pus in functiune. Asadar, in 1992 am inceput primul model experimental de ischemie cerebrala. Totodata, am inceput dezvoltarea unui laborator de neurofiziologie, care ulterior a evoluat spre Laboratorul de Neurostiinte. La ora actuala, aici este Centru de Excelenta in Neurostiinte, acreditat de CNCSIS.

C.S.: Ce asteptari aveti in continuare?

L.Z.: Sper sa putem merge de acum inainte macar in acelasi ritm, daca nu mai accelerat. Ceea ce ma multumeste foarte mult este ca de la inceputul organizarii acestui laborator, am avut un curs uniform ascendent. Am inceput de la zero. Vreau sa va spun o mica istorioara. Cand am sustinut lucrarea de doctorat (1993) am prezentat un aparat, o combinatie intre microscop si stereotax (aparat care permite sa patrunzi cu un electrod intr-o zona foarte precisa din creier, n.red.), spunand comisiei ca a fost conceput in laboratoarele GRINS. Toata lumea se uita si se intreba de unde vine numele de laborator GRINS. De fapt, era un joc de cuvinte pe care l-am spus atunci si anume Grupul Roman de Initiativa pentru Neurostiinte. Cred ca a fost un termen inspirat pentru ca de atunci GRINS-ul s-a dezvoltat. Desigur, am inceput sa dezvoltam si alte domenii de cercetare legate de comportament, durere, care reprezinta teme de doctorat.

C.S.: Vorbeati de inceputurile dvs. ca cercetator. Cum ati caracteriza interesul tinerilor de acum pentru neurostiinte?

L.Z.: As putea spune ca interesul tinerilor fata neurostiinte, la ora actuala este un fenomen, la prima vedere, paradoxal. Toata lumea se plange de lipsa de interes a tinerilor. Ei bine, opinia mea, din acest punct de vedere este o exceptie. Pe langa participarea atat de numeroasa la cursul de Neurostiinte, in fiecare toamna organizez, tot vinerea, un interviu pentru a admite studenti in grupul de cercetare pe care il coordonez. Se prezinta 30-50 studenti din primii doi-trei ani de studiu la interviu care dureaza intre 5-7 ore. Astfel, in grup sunt studenti, din toti anii de studiu, unii fiind incepatori iar altii cu experienta, fiind mentori pentru primii. Iar cei care au terminat facultatea si sunt deja cercetatori au posiblitatea de a colabora in continuare cu Laboratorul de Neurostiinte. "Vreau sa subliniez ca mare parte din acesti fosti membrii GRINS se afla acum in laboratoare de elita in domeniul cercetarii neurostiintifice". Ma refer in primul rand la Mihai Moldovan, care lucreaza acum la Copenhaga, dar este in acelasi timp profesor asociat al UMF “Carol Davila” si care are un merit cu totul deosebit in activitatea laboratorului. Sunt, cred, putini romani care cand parasesc tara tin legatura cu locul de unde au plecat intr-un mod atat de constructiv. Apoi, este Andrei Ilie, care la fel, mentine legatura cu membrii GRINS.

C.S.: Cum functioneaza aceste colaborari?

L.Z.: Noi avem lucrari publicate impreuna cu ei, la care participarea lor este foarte importanta, deoarece ei se ocupa in mod nemijlocit de activitatea de cercetare a studentilor. E-mailurile noastre sunt pline cu manuscrise, care circula dintr-un loc in altul cu rezultatele, cu interpretarea. La mine de obicei ajung in stadiul final, cand sunt puse pe hartie si cand mai pot efectua, eventual, cateva interventii. Lucrarile sunt atat de bine scrise si coordonate, incat interventia mea de multe ori nu este necesara. Iar asta pentru ca atat Mihai Moldovan cat si Andrei Ilie, precum si alti colaboratori care sunt implicati in aceasta activitate traiesc intr-o zona in care cercetarea se face la modul real. In toata lumea se considera ca activitatea universitara este practic avangarda cercetarii. Medicina se poate compara doar cu domeniul IT-ului din punct de vedere al evolutiei si dinamicii. De altfel, "niciun domeniu nu evolueaza intr-un ritm atat de alert ca cel medical". Si atunci, cum poate cineva sa isi indeplineasca functia de dascal daca nu face cercetare? Personal, fac un efort pentru a tine pasul. Daca nu esti implicat in cercetare este dificil si sa intelegi semnificatia termenilor nou aparuti an de an. In aceste conditii, cum sa fii un bun profesor sau conducator de doctorat?

C.S.: Dvs. militati pentru calitatea sistemului educational romanesc chiar si prin modalitatea in care va tineti cursurile. Nu pot sa nu observ deasupra biroului dvs. diploma de Profesor Bologna, primita in 2009 de la Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania. Ce inseamna pentru dvs. acest merit recunoscut chiar de proprii studenti?

L.Z.: As vrea sa constatati ca in toata aceasta incapere nu mai exista nicio alta diploma, desi mai am cateva distinctii, nationale si internationale. Aceasta diploma (de Prof Tare, n.red) am primit-o cu cea mai mare placere din partea studentilor si a avut un impact major asupra mea. A venit intr-un moment critic. De cativa ani incoace, am incercat sa ridic putin nivelul de evaluare si mai ales, de corectitudine a examenului. Imi pare rau sa spun ca inca suferim de doua lucruri necorespunzatoare cu realitatea - unul este dorinta unui numar prea mare de studenti de a copia sau de a obtine note mai mari decat merita dupa pregatirea care o dovedesc la examen. Al doilea lucru negativ este faptul ca in procesul de invatamant se insista prea mult asupra invatarii prin memorizare in detrimentul intelegerii integrative a fenomenelor. Este o lipsa care afecteaza semnificativ calitatea pregatirii atat la nivel preuniversitar cat si universitar. Adesea se intalnesc studenti care reproduc textul fara a intelege sensul. Desigur, acest fenomen trebuie corectat, in primul rand la nivelul de predare si apoi la nivel de evaluare. Elevul sau studentul se adapteaza cerintelor si va spun asta pentru ca am incercat sa introduc niste metode cuantificabile si precise de evaluare, cu o rigurozitate mai mare, pastrand acelasi grad de dificultate. Sa va dau un exemplu. Pe aceleasi intrebari, la doua grupuri diferite din anul II, in aceeasi zi, in acelasi loc, gradul de promovabilitate a fost de 80% - 90% in cazul unui grup si de 12-20% in cazul celuilalt grup. Asta inseamna ca un numar mare de studenti sunt obisnuiti cu "las' ca merge si-asa". Iar "eu nu doresc sa particip la atribuirea unei diplome unui student care nu e pregatit, indiferent de specializarea pe care o va urma". Daca nu are o gandire medicala si un bagaj minim de cunostinte cu care sa opereze rational este aproape un pericol sa il promovezi. Vreau sa va spun ca s-a intamplat sa trec prin amfiteatre si sa constat ca la un curs unde trebuia sa fie 200 de studenti erau 10, 15, maximum 20. Si atunci...de unde? Asadar, aceasta diploma am primit-o cand atmosfera era nefavorabila din punct de vedere al cursurilor, al evaluarii si asa mai departe. Dar tot timpul am avut sustinatori printre studenti care apreciau modalitatea de predare si de evaluare. Ceea ce ma bucura acum este ca si colegii mei de la alte catedre au inceput sa ridice nivelul de evaluare.

C.S.: Facand o evaluare scolii medicale romanesti, am putea spune ca se ridica la nivelul celor din strainatate sau ca este mai buna?

L.Z.: Scoala romaneasca de medicina are traditie si ar fi pacat sa nu recunoastem acest lucru. Este vorba de o traditie recunoscuta international conferita atat de practica medicala dar, mai ales de activitatea de cercetare. Din pacate, cam de 50-60 de ani incoace, activitatea de cercetare s-a diminuat, din multe motive care nu sunt neaparat de ordin financiar. Este vorba mai degraba, de o lipsa de interes. Un alt factor care a dus la aceasta scadere au fost restrictiile de comunicare, accesul nostru la jurnale internationale fiind inchistat. In consecinta, am devenit izolati din punct de vedere al cunoasterii, esentiala pentru cercetatori. Imi aduc aminte ca prin 1984, cand eram doar asistent in cadrul UMF Carol Davila am fost invitat sa particip la un Congres International de Fiziologie (IUPS) cu finantare totala asigurata de catre organizatorii manifestarii. Nu mi s-a permis sa plec pentru ca nu intram in zona care sa aiba iesire libera. Pentru mine ar fi contat enorm participarea la evenimentul respectiv, deoarece manifestarile de acest gen reunesc aproximativ 6.0000 de oameni din intreaga lume. Prima mea iesire din tara a fost in 1991, atunci cand aveam 40 de ani. Oricum, contrar asteptarilor, dupa anii 90, aspectele negative din sfera cercetarii s-au adancit, exceptand comunicarea.

C.S.: Domnule profesor, sa vorbim de realizarile dvs. Care ar fi cea mai mare dintre acestea?

L.Z.: Eu sunt un exemplu de individ care a promovat intr-un ritm destul de bun in Romania, in sensul ca la 50 de ani am ajuns profesor universitar. Am obtinut printre primii din promotie titlul de doctor in stiinte medicale si pe cel de profesor universitar. Dar efortul depus a fost foarte mare, as putea spune ca a fost anormal. "Marturisesc, fara niciun fel de retinere, ca din 24 de ore cat are ziua, in medie, cam 15 - 16 le-am petrecut in laborator". Sigur, acest efort nu l-am facut ca sa promovez, ci pentru ca mi-a placut ceea ce faceam. Iar cand am iesit din tara, am beneficiat de o bursa guvernamentala oferita de Guvernul Francez, fara ca eu sa o fi solicitat. Bursa practic mi-a schimbat viata, atunci fiind si momentul in care am decis sa initiez laboratorul de neurostiinte. Evident, mi s-a ivit posibilitatea de a ramane in Franta, insa am declinat oferta, motivand ca vreau sa fac un laborator in Romania cat de cat comparabil cu cel francez. Consider ca asta este cea mai mare bucurie din punct de vedere profesional. In ceea ce priveste viata personala, pot sa va spun ca sunt un om fericit.

Autor: Claudia Spridon

Pagina 2 din 2
15462 vizualizari
Prof. Leon Zagrean
Te invita sa-ti exprimi punctul de vedere aici.
Adauga comentariu 2 comentarii

Pentru a putea scrie comentarii trebuie sa fiti autentificat.

Click aici pentru a va autentifica

paginamedicala.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Prin click pe butonul "Accepta" accepti utilizarea modulelor cookie. Daca ai nevoie de mai multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste Politica de confidentialitate