Home Vox medici Articole Prof. Ion Bruckner Prof. dr. Ion Bruckner: "In strainatate este o tendinta generala de reconsiderare a medicinei interne"
Vox medici - Doctor Prof. Ion Bruckner
articol pe larg
Prof. Ion Bruckner
Medic internist
1950 – 1961 Elev; Liceul Spiru
Haret, Bucuresti 1961 – 1967
Student Facultatea de Medicina a
UMF “ Carol Davila ” –
Bucuresti 1966 – 1969 Intern
clinic (primul clasat la
concurs) 1969 – 1971 Medic
medicina generala – circa
Vernesti, Judetul Buzau 1971 –
1974 Asistent stagiar vezi tot

Prof. dr. Ion Bruckner: "In strainatate este o tendinta generala de reconsiderare a medicinei interne"

28 Noiembrie 2011

Profesorul universitar Ion Bruckner este considerat un titan al medicinei interne. Descendent al unei reputate familii de medici, prof. univ. dr. Ion Bruckner s-a familiarizat de mic copil cu medicina, auzind discutiile purtate de parintii sai, zi de zi, acasa. Odata ce si-a finalizat studiile, a avut de pus in balanta chirurgia si medicina interna. A optat pentru cea din urma. "Mi-a placut mai mult. In aceasta specialitate mi-am gasit satisfactia!", si-a motivat profesorul alegerea, dovada contributia remarcabila adusa acestei specialitati de-a lungul anilor. In prezent, medicul este sef al Clinicii de Medicina Interna de la Spitalul Coltea si Presedinte al Societatii Romane de Medicina Interna.


Claudia Spridon (C.S.): Domnule Profesor, ambii dumneavoastra parinti au fost medici. Era de la sine inteles ca va veti orienta spre o cariera in medicina?

Prof. dr. Ion Bruckner (I.B.): Nu. Sigur ca auzeam discutiile medicale in casa atunci cand parintii mei vorbeau despre ce se intampla in spital cu bolnavii pe care ii ingrijeau, deci am avut o familiaritate a acestui mediu. Pe de alta parte, mama nu voia sa fac medicina, ci prefera sa studiez matematica, materie la care eram destul de bun in scoala. Tata, in schimb, nu m-a influentat in mod special. Dar am avut senzatia, copil fiind, ca nu voi putea face o meserie tehnica si am ales medicina din ceea ce mi se potrivea. Mi-a placut foarte mult si inca imi place.

C.S.: De ce ati optat pentru specialitatea de medicina interna?

I.B.: Am ales medicina interna fiindca mi-a placut mai mult decat chirurgia. Trebuie sa recunosc ca uneori am regretul chirurgiei intrucat imi place sa realizez ceva cu mana. Din acest punct de vedere, orice ar fi si indiferent ce opereaza chirurgul face ceva. Si internistul face, daca stie. In aceasta specialitate mi-am gasit satisfactia, insa depinde si de oportunitatile care se ivesc la un moment dat. Daca e sa sfatuiesc pe cineva ce sa aleaga spun: "Alege-ti o directie si in directia respectiva vezi ce ti se ofera!”.

C.S.: Dumneavoastra v-ati indreptat, ulterior, spre cardiologie. Care a fost motivul ce a stat la baza acestei alegeri?

I.B.: Am ales cardiologia datorita circumstantelor. In Spitalul Coltea exista o traditie pe cardiologie. Profesorul Mihail era cardiolog, a fost presedintele Societatii Romane de Cardiologie multi ani de zile, profesorul Pompiliu Popescu la fel si atunci, evident, m-am indreptat in directia in care si acesti maestri ai mei s-au indreptat, neparasind medicina interna. Scoala de la Coltea a dat cardiologi foarte buni pe langa cei doi pe care i-am pomenit deja: prof. Gherasim, prof. Ioan. A fost o atmosfera inspre cardiologie si aceasta ramura este, in continuare, un domeniu frumos al medicinei interne.

C.S.: De curand a avut loc examenul de rezidentiat. Exista o tendinta a tinerilor medici de a opta pentru medicina interna? Este o specialitate bine vazuta de ei?

I.B.: In medicina moderna lucrurile s-au specializat. Noi inca vorbim si gandim in niste termeni care poate nu mai sunt adecvati. In randul cardiologiei, s-au separat interventionistii, aritmologii etc. La un moment dat, specialistul ajunge sa fie legat de o dotare si de un aparat, iar bolnavii au nevoie si de medici care sa vada in intregime suferinta lor. Nu uitati ca in zilele noastre avem foarte multe persoane varstnice in Romania desi speranta de viata este mai mica decat in alte tari chiar si cu cativa ani. Avem o rata a mortaliltatii infantile ridicata, iar bolnavi peste 80 de ani avem destui. Acesti oameni nu au doar o boala, ci au mai multe boli. Specialistul se cantoneaza in aparatul si in domeniul lui si rezolva strict lucrul acela. Uneori trebuie sa aiba cineva si o vedere mai larga, sa combine intre ele diversele indicatii sau metode terapeutice. In principiu, asta ar trebui sa fie sarcina internistului. Si sunt tineri care merg spre aceasta zona, iar in strainatate este o tendinta generala de reconsiderare a medicinei interne. In America, spre exemplu, au aparut “hospitalistii”. Aceasta latura a medicinei este totusi necesara. La fel de necesar este si specialistul, fara nicio indoiala, nu se poate fara specializare.

C.S.: In Romania, insa, abordarea multidisciplinara este destul de deficitara. In ce masura medicul internist colaboreaza cu celelalte specialitati?

I.B.: Romania este o tara, dupa cum bine se stie, cu specificul ei. In medicina moderna nu se poate sa nu colaborezi cu cineva. Alegerile sunt, insa, subiective. De pilda, sunt colegi in care avem mai multa incredere si carora le trimitem pacienti. In orice caz, o colaborare este absolut necesara. Medicina facuta de un singur individ, indiferent de specialitatea lui, este foarte greu de acceptat astazi. Si medicul de familie are nevoie de o colaborare cu diversi alti specialisti, si internistul, si medicii specialistii insasi au nevoie de a colabora cu alti medici pentru domeniile care ies din stricta lor competenta. Unul singur insa, ia hotararea la sfarsit.

C.S.: Se estimeaza ca in Romania sunt peste 1.200 de medici internisti. Sunt acestia suficienti?

I.B.: In Romania, comparativ cu alte tari europene avansate, numarul de medici este ceva mai mic, fapt ce poate fi privit din diverse unghiuri. Daca ne gandim la dotari si la posibilitati, evident ca numarul de medici este, poate, suficient. Daca ne gandim la situatia din alte tari si ce competente au, numarul este mic. Exista o hemoragie - doctorii pleaca si este inutil sa-i blamam pe medicii tineri. Ei pleaca, si e firesc sa plece, acolo unde cred ca este mai bine. Pare de la distanta frumos, insa cand te apropii, vezi si partile bune si pe cele mai putin bune. Nu e vorba numai de salarizare, ci e vorba si de felul in care e privit medicul. La noi, modul de a privi breasla medicala in intregime este foarte defectuos si este gresit sa jignesti o categorie intreaga - fie ca vorbim de strungari, fie ca vorbim de mineri etc. Sunt oameni cumsecade si sunt oameni care fac de rusine meseria respectiva. In clipa in care sunt zeci de mii de oameni, e normal sa existe si persoane care nu-si gasesc locul, dar asta nu inseamna ca toata categoria este vinovata. Nu vreau sa va dau exemple extreme, dar daca un preot face o bazaconie, nu inseamna ca toti preotii sunt vinovati.

C.S.: Credeti ca ar trebui initiate mai multe campanii de imbunatatire a imaginii medicului?

I.B.: Fara indoiala! Imaginea medicului are impact asupra meseriei sale. In clipa in care pacientul vine la mine si nu are incredere ca fac tot ce se poate pentru el, se viciaza relatia intre medic si bolnav, iar acesta din urma isi pune in mana medicului ce are el mai de pret – sanatatea, exact asa cum isi pune in mana dascalului copilul. In conditiile in care bolnavul vine la mine si imi povesteste suferinta lui trebuie sa aiba incredere ca in masura in care pot, fac tot ce imi sta in putinta ca sa il ajut.


C.S.: Domnule Profesor, sunteti un dascal iubit de catre studentii dumneavoastra. Cum apreciati relatia pe care o aveti cu ei?

I.B.: Relatia mea cu studentii este, in principiu, buna, fiindca imi place sa explic, imi place sa am de-a face cu ei. Am fost intotdeauna foarte obiectiv in evaluarea lor, drept pentru care studentii care nu puteau sa raspunda anumitor cerinte au evitat sa mai vina in clinica asta. Asa ca am studenti foarte buni, care vor sa invete.

C.S.: Revenind la educatie, care este statusul actual al invatamantului medical romanesc? Se ridica la standardele europene sau nu?

I.B.: In general, cred ca este o dezorientare care s-a perpetuat de-a lungul anilor deoarece facultatea nu are un real si clar portret a ceea ce vrea sa produca. Noi trebuie sa producem medici de medicina generala care urmeaza sa se specializeze. Deci studentul face sase ani de facultate ca sa dobandeasca niste cunostinte bazale, cunostinte ce trebuie sa fie aceleasi pentru toata lumea. La noi, fiecare specialist incearca sa-l invete pe student tot ce stie. Vorbeam mai devreme de rezidentiat. In ceea ce priveste intrebarile de amanunt, in momentul in care candidatul stie raspunsurile, de ce sa mai faca rezidentiatul? Ar trebui sa existe o corelatie intre practica si teorie, sa-i cer o cunostinta bazala comuna pentru toti care sa fie foarte solida si pe care sa poata, ulterior, construi. La noi nu exista o privire generala asupra a ceea ce se intampla cu un copil care urmeaza invatamantul. Daca intra la medicina, nu mai are alta iesire decat pe partea cealalta a facultatii, ca doctor. Dar daca afla ca nu i se potriveste? N-ar trebui sa existe niste iesiri laterale, sa poata trece in alta meserie daca asta nu i se potriveste? Am avut studenti care realmente pareau binevoitori si doreau sa invete, dar nu pricepeau nimic. Nu erau facuti pentru meseria asta. Ar trebui sa oferim posibilitatea studentilor de a nu pierde ani de zile pentru a descoperi ca nu le place medicina. Astfel de lucruri ar merita un efort de gandire si un altul de timp, dar nimeni nu e dispus sa le faca. Asta ar presupune o reforma in profunzime, or noi raspundem de obicei numai chemarilor urgente, imediate si neimportante.

Autor: Claudia Spridon

10295 vizualizari
Prof. Ion Bruckner
Te invita sa-ti exprimi punctul de vedere aici.
Adauga comentariu 4 comentarii

Pentru a putea scrie comentarii trebuie sa fiti autentificat.

Click aici pentru a va autentifica