Home Vox medici Articole Prof. Ion Fulga Am avut ocazia de a practica o medicina adevarata, la patul bolnavului
Vox medici - Doctor Prof. Ion Fulga
articol pe larg
Prof. Ion Fulga
Medic internist
FORMARE PROFESIONALA: 1964 -
1972 - Şcoala Generală
Păduroiu, jud. Argeş. 1972 -
1976 - Liceul teoretic "N.
Balcescu" Piteşti, (şef de
promoţie). 1976 - 1982 -
Facultatea de Medicină Bucureşti,
(media generală la absolvire
9,90). 1985 - 1988 -
Specializare în medicină vezi tot

Am avut ocazia de a practica o medicina adevarata, la patul bolnavului

24 Octombrie 2011

Prof. dr. Ion Fulga este Prorector in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Capitala pe probleme de Relatii Internationale si Integrare Europeana. De asemenea, medicul este Seful Catedrei de Farmacologie, specialitate recunoscuta datorita lui de catre Ministerul Sanatatii in anul 2000. In urma cu 12 ani, a pus bazele Agentiei Nationale a Medicamentului (ANM), al carei presedinte a fost pana in 2002. Prof. dr. Ion Fulga sustine ca in perioada in care a fost medic internist a avut ocazia de a practica o medicina adevarata la patul bolnavului.

Claudia Spridon (C.S.): Domnule profesor, ce v-a determinat sa studiati medicina?

Prof. dr. Ion Fulga (I.F.): In perioada liceului am invatat foarte bine si am terminat ca sef de promotie la cel mai bun liceu din Pitesti, Liceul Bratianu. Eram foarte preocupat de trei stiinte - matematica, fizica si chimie, fiind si olimpic. Insa, cand am ajuns in anul patru, in vacanta de primavara exista un curent general prin care se spunea ca cel mai greu se intra la medicina. Si-atunci mi-am schimbat radical optiunea. Daca pana atunci invatasem pentru a ajunge chimist, matematician sau fizician, dintr-o data am vrut sa intru la medicina pentru ca era un tel pe care eu il puteam atinge.

C.S.: A fost mai degraba o provocare...

I.F.: Exact, a fost o provocare de copil.

C.S.: Si, ulterior, cum de ati ales farmacologia?

I.F.: Cand am terminat facultatea aveam doua teluri, fara sa stiu pentru care voi opta. As fi vrut sa devin fie medic internist, fie medic psihiatru. Si mi-am zis ca pentru a ajunge ori un bun internist ori un bun psihiatru e nevoie sa cunosc doua lucruri: sa ma descurc in urgente si sa cunosc medicamentele. Si-atunci m-am angajat voluntar pe salvare si am venit sa lucrez voluntar la Catedra de Farmacologie. Farmacologia m-a pasionat mai mult decat credeam eu, am ales-o in cunostinta de cauza, vazand ce se face si vazand ca imi place ceea ce se face aici.

C.S.: La inceputul anilor '90 ati beneficiat de doua stagii de formare in Franta. Ce au insemnat pentru dvs. acele opt luni petrecute in diaspora?

I.F.: In perioada dinainte de '89, cercetarea era foarte dificila la noi in tara. Aparatura nu prea era, literatura medicala era destul de greu de obtinut, reviste nu se prea gaseau. Eu m-am orientat inca de la inceput pe probleme de psihofarmacologie comportamentala, pentru care este necesara o aparatura relativ simpla. La vremea respectiva nu erau automatizari, iar construirea unor labirinturi in care sa se plimbe animalele de cercetare era posibila chiar inainte de 1989, asa incat m-am axat pe aceasta problema si am dezvoltat o serie de cercetari in acest domeniu. De exemplu, prima mea dragoste farmacologica a fost morfina si am studiat destul de mult modificarile comportamentale la animalele de laborator induse de sindromul de abstinenta la morfina. Am si publicat o serie de articole la vremea respectiva. Intamplarea a facut ca un mare profesor din Franta, profesorul Bernard Rocque sa vada aceste publicatii ale mele si dupa '89 m-a invitat sa lucrez in laboratorul lui. Eu studiam pe atunci posibilitatea inhibarii prin medicamente noi a degradarii morfinelor endrogene si m-a invitat sa studiez aceste medicamente din punct de vedere psihocomportamental. Asa am ajuns eu sa lucrez acolo. Experienta a fost una extraordinara, pentru ca nu eram mai slab dezvoltat decat ei - ce faceam eu aici era compatibil cu ce faceau ei acolo. Ba dimpotriva, am introdus tehnici de laborator noi pe care eu le utilizam aici de multa vreme si pe care ei inca nu le utilizasera. A fost o colaborare de foarte buna calitate din care am avut de castigat fara discutie.

C.S.: Ce ne puteti spune in privinta diferentelor existente intre cele doua tari la vremea respectiva?

I.F.: Deschiderea a fost extraordinara. Diferentele erau enorme. Am venit in contact cu o tehnologie pe care eu nu o aveam aici, cu niste tehnici de documentare stiintifica de care eu nu dispuneam. Existau diferente enorme si la nivel de viata generala. In orice caz, Romania a evoluat foarte mult in acesti 20 de ani.

C.S.: Domnule profesor, in momentul de fata nu mai practicati medicina interna. Va este dor de acea perioada?

I.F.: Sincer sa fiu, da. Eu am facut cu mare placere medicina clinica si am facut medicina la patul bolnavului, adevarata. Chiar aveam un statut special, pentru ca lucram in paralel cu activitatea de la catedra. Nu faceam garzi si contravizite pentru ca nu imi permitea timpul, iar bolnavii pe care ii gaseam la mine in salon erau complet neselectati. Astfel, am avut parte de o medicina adevarata. Am profesat medicina interna pana in 1998 cand n-am mai avut timp. Am avut atunci importante activitati administrative - am fost director al Directiei Farmaceutice din MS, am elaborat prima lege a medicamentului din Romania. Ulterior, dupa ce am infiintat Agentia Nationala a Medicamentului, s-a decis ca eu sa o si organizez efectiv. M-am aflat la conducerea acesteia din 1 ianuarie 1999 pana in 2002 si am facut-o functionala, dovada faptul ca si astazi exista.

C.S.: Ce v-a determinat sa infiintati Agentia Nationala a Medicamentului? Era necesara o astfel de organizatie?

I.F.: Agentia Nationala a Medicamentului a fost necesara in vederea procesului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana si in calitate de presedinte al ANM chiar am facut parte din delegatia sectoriala de negociere a Romaniei cu UE in problemele de calitate, eficacitate si siguranta a medicamentelor. Acestea intrau in doua capitole de negociere - capitolul libera circulatie a marfurilor si capitolul dreptul societatilor comerciale.

C.S.: Producatorii de medicamente din Romania sustin ca actuala taxa de clawback incurajeaza exporturile paralele. Cum comentati aceasta situatie?

I.F.: Intotdeauna cand medicamentele sunt foarte ieftine intr-o tara, este de preferat ca ele sa fie importate din acea tara decat sa fie achizitionate din tara unde se produc. E o problema economica. Producatorii de medicamente nu sunt niste societati de binefacere, ci sunt societati comerciale. Sensul existentei lor este, in esenta, profitul, pentru ca daca nu obtin profit, dispar. Nu trebuie sa le criticam din acest punct de vedere. Trebuie insa ca statul sa creeze un asemenea climat, incat profitul lor sa se obtina in niste conditii etice pentru societate, de asa maniera incat preocuparea lor fireasca pentru profit sa nu aduca niciun fel de atingere sanatatii populatiei.

C.S.: La nivelul UMF Bucuresti, ati introdus un nou concept - o serie de module de formare a doctoranzilor. Ce a presupus acest lucru, mai exact?

I.F.: Reorganizarea invatamantului de doctorat si infiintarea scolilor doctorale in 2005-2006, astfel incat universitatea noastra a trebuit sa se reorganizeze, doctoratul sa aiba doua cicluri - un ciclu de studii universitare aprofundate si un ciclu de cercetare propriu-zisa, iar eu am fost primul Presedinte al Consiliului de Studii Doctorale al universitatii pe noul sistem. Am introdus in primul ciclu o serie intreaga de discipline care sunt necesare tuturor cercetatorilor indiferent de cercetarea pe care o fac, cu oarecare specific medical, cum ar fi: managementul cercetarii stiintifice, scientometrie, legislatie medicala, etica cercetarii, legislatia cercetarii stiintifice etc.

C.S.: Care au fost reactiile vis-a-vis de aceste module nou introduse?

I.F.: Au fost extrem de bine primite. Eu am organizat aceste cursuri doar pentru doctoranzi, dar foarte multi care erau deja cercetatori sau asistenti au cerut sa participe si ei la aceste cursuri.

C.S.: Guvernul nu investeste in cercetare, dar nici in educatie. Care sunt consecintele pe termen lung?

I.F.: Invatamantul nostru este mai special pentru ca are o durata foarte lunga. Vorbim de cei sase ani de facultate plus patru pana la sapte ani de rezidentiat, deci sunt 10-14 ani de studii. Drept urmare, o masura care priveste invatamantul medical astazi, va avea consecinte cel mai devreme peste 10-14 ani. De aceea, modificarile din acest domeniu trebuie sa fie foarte atent analizate in perspectiva lor.

C.S.: Domnule profesor, care sunt cele mai importante realizari ale dumneavoastra, din punct de vedere profesional?

I.F.: Ar trebui sa ma leg, sigur, de domeniul meu de activitate, la dezvoltarea caruia cred ca am avut niste contributii. Introducerea legislatiei europene in domeniul medicamentului in Romania este un aspect cu care ma mandresc. Infiintarea Agentiei Nationale a Medicamentului este, de asemenea, o activitate cu care ma mandresc, cu atat mai mult cu cat timpul a dovedit ca este o institutie viabila, care a fost creata nu pentru un singur om, ci pentru o tara intreaga. Eu nu mai sunt la conducerea ANM din 2002, ea continua sa functioneze si inca bine. Si nu se aud lucruri rele despre aceasta institutie, ceea ce mie imi face o mare placere. In plus, recunoasterea de catre Ministerul Sanatatii a farmacologiei clinice ca specialitate medicala si dezvoltarea acestui domeniu in Romania, este o problema care nu tine doar de profesia mea, ci este si una in care m-am implicat afectiv. Asta pentru ca mentorul meu ca farmacolog, prof. Valentin Stroescu, a fost foarte pasionat de acest domeniu si era activ in perioada in care am infiintat specialitatea.  A fost ca un omagiu pe care i l-am adus.

Autor: Claudia Spridon

4612 vizualizari
Prof. Ion Fulga
Te invita sa-ti exprimi punctul de vedere aici.
Adauga comentariu Nu sunt comentarii

Pentru a putea scrie comentarii trebuie sa fiti autentificat.

Click aici pentru a va autentifica