Home Vox medici Articole Prof. Anca Roxana Lupu Prof.dr. Anca Lupu: "Nu o sa ma opresc la mijlocul drumului!"
Vox medici - Doctor Prof. Anca Roxana Lupu
articol pe larg
Prof. Anca Roxana Lupu
Medic internist
Medic primar medicina interna si
medic primar hematologie clinica,
cu supraspecializare in medicina
transfuzionala si competenta in
heamtologie de laborator si
ecografie. vezi tot

Prof.dr. Anca Lupu: "Nu o sa ma opresc la mijlocul drumului!"

31 Octombrie 2011

S-a indragostit iremediabil de hematologie, in special de hematologia oncologica, desi initial se formase in medicina interna. Se implica zi de zi cu aceeasi ardoare in solutionarea problemelor profesionale, indiferent ca sunt legate strict de specialitate sau de administrarea spitalului Coltea pe care-l conduce. Prof.dr. Anca Lupu lupta pentru fiecare pacient, sufera impreuna cu fiecare pacient si invinge batalia alaturi de fiecare pacient. In acelasi timp isi educa si studentii sa fie profesionsti si empatici. Si nu uita sa ramana un om la fel ca oricare dintre noi cu pasiuni si mici placeri. Citeste romane politiste, gradinareste si asculta muzica.

A terminat prima Facultatea de Medicina. A lucrat la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti (fostul Municipal) si a avut curajul sa plece ca sa infiinteze o sectie noua de hematologie in Coltea. A inceput sa construiasca impreuna cu alte doua colege echipa sectiei (nota red.: devenita apoi clinica) de hematologie. Acum are la activ doua decenii de experienta in medicina si un colectiv mare.

Alexandra Manaila (A.M.): Ati inceput cu medicina interna si ati ajuns la hematologie sa tratati boli incurabile...

Prof.dr. Anca Lupu ( A.L.): Eu nu am facut medicina din pasiune pentru ca nu am stiut ce inseamna medicina. Cred ca niciun copil la 17-18 ani nu stie ce e aia medicina. Invata pe parcursul facultatii cat se poate si mai ales dupa. Senzatia mea a fost ca am invatat de la instructorul de inot, stand pe margine, cum sa fac miscari de brate, iar cand am terminat facultatea cineva m-a impins intr-o apa in care nu am mai avut niciun instructor. Iar apa era potrivnica, rece si plina cu rechini. Cam asta e senzatia cand termini facultatea si esti oarecum pe cont propriu. Mai ai o forma de invatamant, rezidentiatul, dar oricum de la teorie la practica diferenta e foarte mare. Totusi, trebuie sa pui pasiune in ceea ce faci, nu se poate altfel. In momentul in care ajungi intr-un domeniu e greu, e deprimant si tine de structura ta sa te motivezi, sa mergi mai departe. Eu am inceput in medicina interna si dupa aceea m-am ghidat spre hematologie. In momentul de fata tratez in principal pacientii cu probleme hematologice oncologice.

A.M.: Cum e sa tratati zilnic bolnavi de cancer, unii incurabili?

A.L.: Tratam si tineri in clinica si in spitalul Coltea, dar ne gandim "Doamne cum o fi sa tratezi copiii? Cum pot pediatri oncologi si hematologi sa duca mai departe aceasta povara?" Totusi, cu toata sinceritatea va spun NU se depun armele, trebuie luptat in toate domeniile oncologiei. Cancerul nu mai e o sentinta, cancerul e un diagnostic. Sigur ca trebuie sa se puna diagnosticul cat mai precoce si cat mai corect si complet, sa se abordeze atitudinea terapeutica care are cea mai mare sansa de raspuns. De multe ori cazul pe care-l tratam e unic, sunt situatii in care vin familiile si spun copilul meu, fratele meu, barbatul meu, tatal meu- de ce tocmai el s-a imbolnavit. Iar noi la aceste intrebari nu avem raspunsuri. In leucemie si limfoame nu exista explicatii. Esti in fata unei situatii pe care trebuie s-o abordezi in echipa, in care intra fara discutie in primul rand pacientul, apoi familia lui si toti cei care il ingrijesc nu doar hematologul, ci si medicul de laborator, chirurgul, etc. Cum e sa tratez acesti pacienti? Trebuie sa acceptam ca un adevar, ca o provocare a vietii si impreuna sa mergem spre victorie, victoria insemnand nu intotdeauna vindecare. In unele situatii, daca nu se vindeca boala, se ajunge la remisiuni si sunt bune ca ofera omului o anumita calitate a vietii si o supravietuire de ani de zile.

A.M.: Putem vorbi in leucemia mieloida cronica de o supravietuire mai mare fata de acum 10 ani?

A.L.: Da, da, da, in hematologia oncologica, in leucemiile acute atitudinea terapeutica principala este chimioterapia (citostaticele) si aici intra in unele situatii transplantul. In formele cronice, printre care si leucemia cronica mieloida (dar nu e singura boala), a intrat in atitudinea terapeutica niste medicamente bune, unele dintre ele comprimate, pe care omul le inghite si isi vede de viata lui normala si traieste. In ultimii 10 ani, era medicamentelor deschisa de inhibitorii de tirozin kinaza, a marit cam de 5 ori supravietuirea. Dar, de fapt nici nu stim cu cat, deoarece oamenii care au inceput acum 11 ani aceste tratamente inca traiesc. S-a estimat pana acum ca sunt minim 5 ani de supravietuire de la diagnostic, dar acum s-ar putea sa fie vorba de 25 ani. Nu suntem inca siguri... Medicamentele dau rezultate foarte bune si nu mai implica chimioterapia. Ba, mai mult nu se mai pune problema transplantului medular decat in anumite situatii in leucemia mieloida.

A.M.: Asistam la caderea transplantului?

A.L.: Transplantul de celule hematopoietice a cazut. Este o metoda costitisoare, nu numai ca bani pentru sistemul sanitar, dar si ca riscuri pentru pacient. Sunt complicatii, uneori decese legate de aceasta metoda si daca ai metode cu rezultate mai bune si riscuri mai mici, atunci acelea sunt caile de preferat.

A.M: Cazurile pe care le ingrijiti va incarca negativ. Cum reusiti sa va descarcati?

A.L.: Nu pot spune ca am o metoda anume, si nici nu pot sa va spun ca ma descarc, nici seara, nici in weekend si nici in concediu, pentru ca plec cu aceste ganduri si ma framanta tot timpul. Am niste hobby-uri care ma ajuta. Noaptea mai imi incarc bateriile si a doua zi revin cu aceeasi dorinta sa lupt, pentru ca e vorba de o lupta. Fiecare caz cu disperarea familiei mi se transmite si mie, e foarte greu de dus. Gradina, cainele, cititul romanelor politiste ma ajuta, dar nu ma fac sa uit. Cred ca tine de structura fiecaruia. Am si colegi care nu au rezistat acestei specialitati, nu multi, dar sunt cativa, au luat rezidentiatul, au ales hematologia si cand au vazut cum e, au ales alta specialitate.

A.M.: Ati facut o echipa, ati instruit generatii de studenti...

A.L.: In general, am mentalitatea de-a ma lega de un loc si de-a ma implica. Studentii mi i-am apropiat si sper sa fi indragit specialitatea. Unii ma recunosc pe strada si imi spun ca au invatat medicina interna sau hematologie de la mine, iar asta e o satisfactie din punct de vedere didactic. Iar profesional, am venit in urma cu 18 ani din spitalul universitar si m-am implicat intr-o aventura: intr-o sectie de hematologie in care mi-am dorit sa fac ce stiu eu mai bine. Intre timp am crescut, suntem un colectiv didactic, avem si un mic nucleu de cercetare, avem si medici in ambulator, avem si medici de laborator si biologi si biochimisti. Suntem o echipa nu suficient de mare, dar mai mare decat la inceput. Si avem tot timpul studenti si rezidenti. Iar contactul cu tinerii este extraordinar, ma intinereste, fiindca sunt un catalizator.

A.M.: Lucrati cu fostii elevi?

A.L.: Da, din fostii studenti lucrez cu unul, din fostii rezidenti cu majoritatea. Ei au venit aici, le-a placut si m-am straduit sa-i pastram, daca au vrut. Nu am putut sa-i pastrez pe toti, dar si cei care sunt in alte parti, tinem legatura cu ei.

A.M: Ce i-ati sfatui pe tinerii care acum isi aleg hematologia la rezidentiat?

A.L.: I-as sfatui sa-si aleaga, pentru ca este o specialitate cu mari perspective. I-as sfatui sa fie puternici pentru ca e o specialitate grea. Copiii aleg in momentul de fata ce merge bine in privat: si hematologia nu merge bine in privat, pentru ca are nevoie de laboratoare care consuma multi bani si metode terapeutice care consuma multi bani. Deocamdata suntem dependenti de programul national, de banii din program si de laborator care uneori nu reusesc sa acopere, si atunci facem investigatii din banii din proiecte de cercetare, mai punem bolnavii in studii, deci e foarte consumatoare de bani aceasta specialitate. Nu e usor sa faci hematologie, dar e o specialitate cu mari perspective si satisfactii.

A.M.: Sunt destui hematologi in Romania?

A.L.: Nu sunt destui si mai e problema locurilor de munca. Noi colaboram foarte bine cu oncologii din teritoriu, pentru ca daca se pune diagnosticul si e o forma cronica se urmareste de oncolog, si cand acesta are nevoie il trimite inapoi la hematolog. Acoperirea teritoriala a oncologilor este mult mai buna decat a hematologilor. Hematologii sunt, de obicei, in centrele universitare: Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara, Craiova, Constanta, Sibiu, Brasov si mai putin in orasele mai mici. Nu sunt cabinete suficiente in ambulatoriu. Societatea Romana de Hematologie cuprinde cam 100 de membri, dar sunt si rezidenti, si medici transfuziologi sau de laborator. Sigur ca nu sunt suficienti hematologi, dar ne luptam sa avem mai multe locuri la rezidentiat. Problema este sa aiba locuri de munca.

A.M.: Exista hematologi someri?

A.L.: Nu-mi aduc aminte ca un hematolog sa fie somer, dar e foarte greu sa-si gaseasca un loc de munca, unde sa poata face hematologie.

A.M.: Functia de manager al spitalului Coltea o considerati apogeul carierei dvs?

A.L.: Nu, s-a intamplat, asta este, am luat-o ca pe o provocare, nu mi-am dorit-o niciodata si nu am pus-o in planul meu. Nu e prioritatea mea. Prioritatea mea e didactica si profesionala si asta imi place sa fac. Munca administrativa e infernala, am luat-o intai la modul: de ce eu sa nu pot, apoi la modul: nu mai vreau, apoi inca putin-putin si am ajuns la modul: poti sa faci mai mult din pozitia asta decat sa fii ca strutul in nisip si sa zici lasa sa faca altii. Imi doresc sa fie bine si sa am si eu un mic aport, sa inchei cat pot de onorabil mandatul de manager. Dar perioada e foarte grea. Trebuie sa mai deschidem niste cabinete, sa mai avem niste idei ca obtinem bani din venituri proprii, niste parteneriate ca sa trimitem bolnavii. Sa facem transplant in Coltea, ceea ce ne si dorim si ma lupt pentru asta, dar sectia trebuie acreditata. Nu se poate fara sa lupti si mergi pe o cale corecta, dar eu nu o sa ma opresc la mijlocul drumului.

A.M.: Ce ati invatat din experienta de manager?

A.L.: Ca trebuie mult tact, rabdare, diplomatie, timp disponibil, calitati pe care nu mi-am inchipuit ca pot sa le am.

Redactor sef: Alexandra Manaila

 

9976 vizualizari
Prof. Anca Roxana Lupu
Te invita sa-ti exprimi punctul de vedere aici.
Adauga comentariu Nu sunt comentarii

Pentru a putea scrie comentarii trebuie sa fiti autentificat.

Click aici pentru a va autentifica