Home Vox medici Articole Mihai Moldovan Dr. Mihai Moldovan, cercetator: "Studentii romani nu sunt invatati sa invete!"
Vox medici - Doctor Mihai Moldovan
articol pe larg
Mihai Moldovan
Medic neurofiziolog
Currently employed at Institute of
Neuroscience and Pharmacology
(PANUM building), Faculty of Health
sciences, University of Copenhagen.
Educatie:2004: Ph.D. degree
in health sciences at the
University of Copenhagen,
Denmark 2002: visiting Research
Physician at Queen Square Institute
of vezi tot

Dr. Mihai Moldovan, cercetator: "Studentii romani nu sunt invatati sa invete!"

18 Noiembrie 2010

Cercetatorul Mihai Moldovan, doctor in Neurostiinte si profesor la Universitatea din Copenhaga are, la numai 36 de ani, o contributie stiintifica remarcabila, cu peste 30 de publicatii stiintifice in reviste stiintifice internationale si sase contributii la carti romanesti de neurostiinte. In 2010, dr. Moldovan a obtinut premiul de cercetare in regenerarea neuronala Frederick Seil, USA. De altfel, romanul este castigatorul categoriei Afirmare Medicala Internationala in cadrul  Galei Tinerilor Medici, organizata de PaginaMedicala.ro.

Claudia Spridon (C.S.): Locuiti in Copenhaga de 14 ani si cu toate ca ati permanentizat o legatura cu Laboratorul de Neurostiinte coordonat de prof. Zagrean (seful laboratorului, n.red.), ati ales Danemarca in detrimentul Romaniei. Ce diferente exista intre cele doua din punct de vedere al posibilitatilor de cercetare?

Mihai Moldovan (M.M.): Pasiunea mea pentru neurofiziologie a inceput din timpul studentiei. Dezvoltarea posibilitatilor tehnologice de a explora si manipula in scop medical semnalele electrice ale sistemului nervos mi se parea fascinanta. De aceea, la terminarea facultatii, am aplicat pentru un doctorat in grupul de la Universitatea din Copenhaga condus de profesorul Christian Krarup, urmasul profesorului Fritz Buchtal, recunoscut drept parintele neurofiziologiei clinice. Deci, nu pot spune ca am ales Danemarca in detrimentul Romaniei, ci ca am ales grupul cel mai avansat in domeniul care ma interesa, si ma consider extrem de privilegiat ca am avut sansa de a fi acceptat.

C.S.: Prof. Christian Krarup v-a lasat la inceput sa si gresiti. In practica medicala, atunci cand un medic greseste exista riscul de a periclita viata pacientului. Ce se intampla atunci cand un cercetator esueaza?

M.M: Clinicianul are o responsabilitate imediata asupra pacientului individual. Se ridica problema “greselii“ atunci cand terapia administrata intr-o anumita situatie deviaza de la normele acceptate prin consens de expertii acelui moment. Responsabilitatea cercetatorului, desi nu este la fel de imediata, este la fel de mare pentru ca rolul cercetarii medicale este tocmai de a genera dovezile experimentale care stau la baza acestor consensuri. In cercetare insa, greselile, sau mai exact, invatatul din greseli reprezinta un instrument al progresului. Multe descoperiri in medicina au fost facute din “greseala”/serendipitate.

C.S.: Spuneati ca pe vremea studentiei dvs. cercetarea era privita precum "un hobby fara perspective". In momentul de fata, in Romania, foarte putini tineri se orienteaza spre zona cercetarii, din cauza subfinantarii si a lipsei perspectivelor. Cum ar putea fi determinati sa se implice in Cercetare?

M.M.: Este foarte greu sa te implici in ceva despre care nu stii aproape nimic. Intr-o prima etapa trebuie intensificate eforturile de a promova educatia stiintifica a studentilor, spre exemplu prin cursuri de metodologia cercetarii. Aceste notiuni sunt importante in practica oricarui medic, pentru a-l ajuta sa inteleaga, de exemplu, argumentele studiilor care pledeaza pentru un tratament in favoarea altuia. Apoi, studentilor care sunt interesati sa faca cercetare trebuie sa li se ofere posibilitatea sa lucreze in grupuri de cercetare extra-curriculare, pentru avea ocazia sa descopere daca este intr-adevar ceea ce doresc sa faca. Si, nu in ultimul rand, acei cativa care in cunostinta de cauza vor sa continue drumul cercetarii, sa fie incurajati si sustinuti.

C.S.: Ati declarat ca nu v-ati intoarce in tara din cauza faptului ca cercetarea romaneasca va ofera mult prea putin. La ce faceati referire mai exact?

M.M.: Eu sunt unul dintre putinii membrii ai diasporei stiintifice care reusesc sa mentina o colaborare stransa cu universitatea de unde au plecat, in cazul meu, Universitatea “Carol Davila”, Bucuresti. In prezent, legatura mea este oficializata prin pozitia de profesor invitat, asociat catedrei de Fiziologie. Datorita acestui privilegiu, nu consider ca intoarcerea “definitiva” in tara ar fi un avantaj in acest moment al carierei mele.

C.S.: In Danemarca v-ati focalizat interesul pe studierea nervilor periferici. In Romania, in schimb, abordati ischemia cerebrala. De ce aceste alegeri?

M.M.: Principalul consum energetic neuronal este reprezentat de sistemele care mentin activitatea sa electrica. Interesul meu principal il reprezinta functia si supravietuirea neuronala in situatia in care suportul energetic neuronal este inadecvat in raport cu nivelul activitatii electrice. Acest dezechilibru fundamental a fost implicat in multe patologii cerebrale grave, cum ar fi, de exemplu, ischemia cerebrala sau epilepsia. Mai putin cunoscut este insa faptul ca acest dezechilibru este patogenic si in afectiuni ale nervilor periferici care in prezent nu au tratament, cum ar fi neuropatiile periferice demielinizante sau bolile motoneuronale (scleroza lateral amiotrofica), de care ma ocup in Danemarca si pentru care am primit prestigiosul premiu de cercetare Frederick Seil, Asilomar USA.

C.S.: Accidentul vascular cerebral este, potrivit specialistilor, principala cauza care provoaca decesul romanilor. Intentionati, prin cercetarile dvs. sa elaborati metode prin care numarul AVC-urilor sa fie semnificativ redus?

M.M.: Traditional, investigatiile neurofiziologice dupa AVC au fost folosite ca indicatori prognostici. In ultima decada insa, cu dezvoltarea si cresterea accesului la alte metode imagistice, rolul investigatiilor neurofiziologice s-a restrans la identificarea unor complicatii, cum ar fi crizele epileptice non-convulsive sau epilepsia post AVC. Recent insa, prin dezvoltarea tehnicilor de stimulare electrica trans-craniana prin curent continuu (tDCS), tehnici de electrofiziologie pot fi folosite pentru modularea non-invaziva a activitatii cerebrale cu rol important in recuperarea performantelor motorii post AVC. In aceasta vara am reusit cu ajutorul Asociatiei Internationale pentru Cercetarea Creierului (IBRO) sa trimit o studenta de la Bucuresti, Alexandra Constantinescu, sa invete despre tDCS in AVC, la grupul de experti de la Universitatea din Oxford. In speranta de a promova aceasta tehnica in Romania, tocmai am publicat un articol informativ in Revista Romana de Neurologie.

C.S.: Stiu ca obisnuiti sa coordonati studentii din Romania prin diverse metode moderne de comunicare. Cu toate acestea, doi dintre studentii pe care i-ati pregatit au beneficiat de burse in cadrul prestigioasei Universitati Oxford din Anglia. Cum ati caracteriza colaborarea dvs. cu studentii din tara?

M.M.: Intr-adevar, mijloacele de comunicare moderne prin internet fac posibila colaborarea stiintifica productiva dincolo de barierele geografice. Ca eficienta a comunicarii, pot spune ca studentii mei din Romania au acces mai usor la mine prin videoconferinte decat am eu la profesorul meu din Danemarca prin sedinte. Evident insa ca ocazionalele intalniri de „team-building” la conferinte sau scurtele vizite la Bucuresti nu sunt suficiente pentru a mentine coeziunea echipei. Acest aspect este deosebit de important la varsta studentiei, in special in contextul competitivitatii agresive promovat inca de educatia medicala. Prin urmare, colaborarea mea de la distanta nu ar fi posibila fara ajutorul local al profesorului Leon Zagrean, seful laboratorului de neurostiinte din Facultatea de Medicina, Universitatea “Carol Davila”, Bucuresti, care are o experienta de peste 20 de ani in selectarea si coordonarea grupurilor de studenti interesati de cercetare, eu fiind unul dintre ei.

C.S.: Ati avut posibilitatea de a colabora atat cu studenti medicinisti din Danemarca, cat si cu studenti medicinisti din Romania. Care sunt diferentele in ceea ce priveste nivelul lor de pregatire?

M.M.: Am avut ocazia sa lucrez cu studenti exceptionali si la Copenhaga si la Bucuresti. In nici un caz nu pot spune ca nivelul de cunostinte al studentilor romani este inferior celor danezi, ba chiar din contra. Diferentele sunt insa la nivelul de procesare al informatiei. Studentii romani nu sunt invatati sa invete. Sunt rutinati sa asimileze informatie insa au mari dificultati sa judece critic si sa sintetizeze informatia pe care o primesc. De exemplu, se “blocheaza” atunci cand trebuie sa ia o decizie pe baza informatiilor contradictorii din diferite surse bibliografice, ceea ce nu este o situatie neobisnuita in stiinta. In plus, educatia pre-universitara cu care vin, este eminamente teoretica, si “lipitul unui fir” li se pare mult mai complicat decat analiza statistica.

C.S.: Ati afirmat ca implicarea in cercetarea medicala ar trebui sa fie o obligatie a fiecarui medic practician. In Romania se intampla insa contrariul. In plus, exista profesori universitari care nu desfasoara activitate stiintifica la nivel inalt, ori a caror contributie la stiinta nu este nici pe departe notabila. Ce consecinte atrag astfel de situatii?

M.M.: Obiectivul universitatilor este de a produce informatie nu doar de a o raspandi. La nivel international, cadrele didactice universitare sunt evaluate in primul rand prin contributiile lor originale rezultate din activitatea de cercetare, prin capacitatea de a forma minti critice si independente, si abia in plan secundar, pe baza activtatii lor de a sintetiza si preda sudentilor adevarurile momentului. Obiectivul activitatii de cercetare este tocmai de a produce solutii verificabile public pentru probleme de interes general. In particular, cercetarea medicala are ca obiectiv final imbunatatirea vietii pacientilor oriunde s-ar afla ei. Consecinta este ca tranzitia de la o cercetare universitara “Romaneasca” la una internationala este inevitabila. Rata cu care aceasta tranzitie are loc depinde doar de managerii sistemului educational.

C.S.: Aveti, la numai 36 de ani, peste 30 de publicatii stiintifice in reviste stiintifice internationale si sase contributii la carti romanesti de neurostiinte, faceti cercetare de inalt nivel in Danemarca si coordonati studenti la Medicina in Romania. Cand gasiti suficient timp pentru toate aceste lucruri?

M.M: In Scandinavia exista un cult al organizarii timpului. Chiar si in mediul universitar se promoveaza ideea unui program reglementat de lucru. Astfel, pot aloca o parte a timpului de “dupa program”, pentru colaborarea cu Romania. Deci, meritul principal revine familiei mele, care imi ofera intelegerea necesara pentru a-mi rupe o parte a timpului meu “liber” pentru aceasta colaborare. Aceasta situatie nu este foarte diferita de cea a studentilor cu care lucrez, pentru ca si ei trebuie sa isi rupa o parte a timpului lor liber pentru a face cercetare extra-curriculara si nici ei nu sunt platiti pentru acest timp cu altceva decat un CV imbunatatit. Deci nu se pune problema de avea timp ci de a rupe timp pentru a-ti satisface pasiunea pentru cercetare. Rezultatele studentilor mei (publicatii in prestigioase reviste internationale, participari premiate la congrese internationale si nationale, stagii de vara in centre de cercetare din strainatate, si nu in ultimul rand realizarile fostului meu student Andrei Ilie, in prezent doctorand la Oxford ne motiveaza sa continuam.

C.S.: Daca ar fi sa vorbim de realizari, care este cea mai mare realizare a dvs. din punct de vedere profesional?

Pagina 1 din 2
9103 vizualizari
Mihai Moldovan
Te invita sa-ti exprimi punctul de vedere aici.
Adauga comentariu 1 comentariu

Pentru a putea scrie comentarii trebuie sa fiti autentificat.

Click aici pentru a va autentifica