Home Vox medici Articole As. Univ. Bogdan Ovidiu Popescu Un caz deosebit trebuie sa-si gaseasca doctorul care se pricepe la el!
Vox medici - Doctor As. Univ. Bogdan Ovidiu Popescu
articol pe larg
As. Univ. Bogdan Ovidiu Popescu
Medic neurolog
Toate concursurile si pozitiile
profesionale: • Rezident in
specialitatea Neurologie – prin
Concursul Naţional de Rezidenţiat
(martie 1997). • Preparator
universitar prin concurs –
Catedra de Neurologie S.U.U.B.,
Universitatea de Medicină şi
Farmacie “Carol Davila”
Bucureşti vezi tot

Un caz deosebit trebuie sa-si gaseasca doctorul care se pricepe la el!

30 August 2010

Bogdan Ovidiu Popescu nu a implinit inca 40 ani, dar are toate examenele date si luate in medicina romaneasca. A bifat doua doctorate, unul in Romania si altul la Institutul Karolinska, iar ca cercetator a atins gradul I, cel mai inalt, echivalentul titlului de profesor. Ocupa functia de director al Institutului National de Cercetare –Dezvoltare in Domeniul Patologiei si Stiintelor Biomedicale “Victor Babes”. Iar ca medic practician, neurologul este deja celebru printre pacientii sai, care l-au poreclit doctorul de Parkinson.

Bland, simpatic, nervos sau stresat, dr. Bogdan Ovidiu Popescu, inainte de toate stie sa fie Om. E generos, poetic si poet, mereu la dispozitie atunci cand ai nevoie de el. Iar cei care vor sa-l cunoasca dincolo de ipostazele de medic, cercetator sau lector universitar, trebuie sa-i citeasca poezia. Are talent la scris, talent recunoscut de Uniunea Scriitorilor din care face parte inca din 2002, si cu siguranta ne va surprinde cu volumul sau de proza sa scurta care va vedea lumina tiparului in curand. Asta este el acum, dar daca ar fi trait in alt timp cine ar fi ales sa fie? M-a ros curiozitatea sa aflu, desi nu ar fi fost prea greu sa ghicesc. Desigur, tot un neurolog celebru la vremea sa, care la fel ca Popescu, desi a avut ocazia sa ramana in alte colturi ale lumii, a revenit in Romania sa construiasca aici.

Alexandra Manaila (A.M.): Rasfoind albumul vechi cu personalitati cine ti-ar fi placut sa fii?

Bogdan Popescu (B.O.P.): Gheorghe Marinescu. A fost un mare creator, un mare om de stiinta si a avut un curaj fantastic, intr-o epoca in care Romania incerca sa se defineasca. A plecat la Paris, a avut curajul sa revina si i s-a dat sansa sa porneasca neurologia in Romania. Poate fi comparat cu Brancusi, cu Enescu, nu e cu nimic mai prejos ca ei. In lume s-a vorbit foarte putin despre romani. Suntem o tara saraca din punct de vedere al expresiei universale. Gheorghe Marinescu este unul dintre putinii romani care a ajuns la recunoastere universala si am placuta surpriza ca indiferent cu cine vorbesc dintre neurologii de marca din strainatate, atunci cand pronunt Marinescu, sa bat la porti deschise.

A.M.: Doctorul Marinescu a lasat Parisul, tu Institutul Karolinska pentru Romania…

B.O.P.: Karolinska ramane a doua mea casa, toti cei care am lucrat acolo am ramas legati de munca, de sistemul acela minunat. Suntem prieteni foarte buni si ne revedem la evenimente si congrese medicale. Dintre romani numai eu am revenit, toti ceilalti colegi ai mei au ramas acolo. Ii inteleg perfect si viata de aici nu le-ar fi oferit ceea ce ar fi avut dreptul sa aiba. Faptul ca eu am revenit? O intamplare ciudata… poate pentru ca scriu, ca simt altfel in Romania…

A.M.: Iar Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti a devenit o alta casa?

B.O.P.: Spitalul in care lucrez de 14 ani de zile e viata mea. Am foarte multi pacienti si atata vreme cat ei apreciaza ce fac eu, merita sa merg si sa-i ajut in continuare. Tocmai am refuzat o oferta de munca in strainatate. Asta pentru ca eu cred ca trebuie ca cineva sa ramana aici. Nu vad de ce tara asta este mai mult a altora decat a mea! De asta m-am ambitionat sa nu plec definitiv din Romania. Doar pentru anumite perioade, si m-am intors de fiecare data.

A.M.: Chiar daca tara asta nu-ti mai ofera toate conditiile de care ai avea nevoie...

B.O.P.: Chiar daca... Nu pot sa ma plang, caci spitalul in care sunt eu este unul care are conditii decente de lucru. Nu trebuie sa fim foarte nerabdatori, poate ca perioadele astea trec si lucrurile se vor regla. Sigur nu maine, nu la anul, dar cred intr-o ameliorare a situatiei si nu renunt la a lupta pentru aceasta ameliorare.

A.M.: Dar, in general neurologul roman al anului 2010 este un luptator?

B.O.P.: Este un om muncit, un om care se confrunta zilnic cu niste probleme extrem de grave ale oamenilor pe care-i vede. Neurologia este o meserie dificila in sensul ca aceste cazuri te incarca si e greu sa faci fata. Exista o suprasolicitare a neurologilor, care nu sunt foarte numerosi. Ne confruntam si cu un deficit de paturi de neurologie in tara, cel putin pentru neurologia de urgenta. Un medic de garda in neurologia de urgenta ajunge sa vada si 100 de cazuri pe zi, ceea ce e extrem de dificil. Neurologul, ca si medicul de ATI, asista la foarte multe decese pe care nu le poate evita. Neurologia ramane una din cele mai dificile specialitati medicale, sistemul nervos si creierul fiind cele mai complicate structuri ale organismului uman. Neurologul nu are satisfactii atat de mari ca medicii din alte specialitati. Nu e recompensata de venituri senzationale munca sa. Nici pe departe. Eu insa am satisfactia ca pot fi intr-o provocare permanenta, facand si cercetare. Neurologia este o batalie nobila!

A.M.: Cazurile deosebite pleaca sau vin la tine?

B.O.P.: Eu cred ca una din masurile intelepciunii unui medic este sa stie ce stie si ce nu stie. Din pacate, nu toti gandesc asa, poate ca unii opteaza pentru amanarea problemei. Eu am domenii la care ma pricep mai bine in neurologie, altele la care ma pricep mai putin bine. Nu e nici un secret ca ma ocup mai mult de bolile neurodegenerative: boala Alzheimer, Parkinson, tulburari de miscare, dementa, in care fac si cercetare. Un caz deosebit trebuie sa-si gaseasca doctorul care se pricepe la el! Si pana la urma asta e determinat de doctori, nu de pacient. Am avut si eu cazuri la care nu ma pricepeam foarte bine si atunci am preferat sa le transfer unor colegi care se ocupa in mod special in domeniul respectiv. Si invers mi se intampla extrem de frecvent. Primesc cazuri cu dementa si Parkinson trimise de colegii mei care au incredere in mine. Nu e nimeni intelept absolut. Totul e sa fii sincer cu tine ca medic.

A.M.: Moartea d-lui Lazarescu, pelicula pe care ai influentat-o pozitiv, l-a ilustrat pe neurologul Popescu, ca fiind destept si bun diagnostician. Daca ar fi sa alegi alt personaj din film care ar fi acela?

B.O.P.: Nu stiu, cred ca as putea sa aleg orice personaj, pentru ca medicina nu e o problema a doctorilor. Nu trebuie sa fim subiectivi. Asa cum eu incerc sa joc toate rolurile prin medicina, literatura, arta si ceilalti ar trebui sa joace aceste roluri. Insa, daca ar fi sa aleg in viata reala intre munca de scriitor, de medic si cercetator, nu m-am hotarat sa renunt la niciuna din profesiile pe care le exercit.

 A.M.: Cum stai cu cercetarea in momentul de fata?

B.O.P.: Din nefericire, exista o limitare a finantarii cercetarii anul acesta, chiar mai importanta decat anul trecut. Proiecte cu care am am castigat in competitiile de finantare nu au mai fost finantate sau au fost finantate la un nivel foarte redus, in contextul reducerii bugetului cercetarii la niste cote fara precedent sub 0,3 % din PIB. Asa ca facem eforturi sa atragem fonduri din alta parte, in principiu din colaborarile cu cei din strainatate. Recent s-a realizat gratie academicianului Laurentiu M. Popescu, un proiect de cercetare impreuna cu specialisti din China de cca 250.000 de euro. In momentul de fata lucrez la o aplicatie cu partenerii mei traditionali Institutul Karolinska, Universitatea din Tel Aviv, Universitatea Libera din Amsterdam si alte centre renumite din Europa.

A.M.: Mai precis la ce proiecte lucrezi?

B.O.P.: Proiectele mele se refera la identificarea unor molecule noi care ar putea servi ca biomarkeri in evolutia bolii Alzheimer si a dementei in general. De fapt, ceea ce ne intereseaza pe toti in cercetarea in dementa este sa fim capabili sa avem un diagnostic mai precoce al afectiunilor cognitive pentru a incerca sa gasim un tratament din timp. La stadiul actual cei diagnosticati cu dementa au niste tratamente din pacate putin eficace si efemer eficace. Lucrez in sensul acesta cu niste molecule care sunt prezente la nivelul barierei hematoencefalice, am deja niste publicatii si in desfasurare impreuna cu colaboratorii mei mai multe studii dar care necesita finantare.

A.M.: Riscati sa opriti un proiect din cauza finantarii precare?

B.O.P.: Absolut. Acum finantarea este la nici 10% din cat ar fi trebuit sa fie conform contractului de finantare, in urma competitiei lansata de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica (ANCS). Nu este insa vina ANCS-ului. Este un efect al reducerii bugetului in noua formula a PIB-ului, din pacate. Desi este aproape un truism ce spun: nu se poate face cercetare fara bani la un nivel competitiv. Noi avem in Institutul Victor Babes o capacitate performanta de cercetare, avem multa aparatura de generatie recenta, insa fara bani cu care poti sa cumperi materiale necesare pentru cercetare nu poti merge mai departe.

A.M.: Care este cel mai greu obiectiv de indeplinit din postura de director al Institutului Victor Babes?

B.O.P.: Este foarte dificila partea de asigurare a celor mai competente resurse umane, intrucat cei mai buni din tara si care invata cum sa faca cercetare aleg exodul. Poate mai mult ca in medicina, in cercetare se intampla sa plece in strainatate. Am avut numai in ultimii cinci ani sapte studenti care au invatat sa faca cercetare cu mine si care astazi se afla in mari centre de cercetare din lume cum ar fi Universitatea din Bologna, spitalul Haifa din Israel, Kings College of London, Universitatea din Montreal, unde au o viata mai usoara, salariu mai mare, accesul la evenimentele stiintifice mai usor. Este un mediu mai bun pentru ei si ii inteleg. Nu ai cum sa stopezi lucrul asta, nu ai cum sa schimbi destinul unui om tanar. Si eu am fost plecat, dar diferenta dintre noi este ca eu m-am intors, iar probabil ei nu se vor intoarce niciodata.

A.M.: Din pepiniera romaneasca reusesti sa recoltezi ceva?

B.O.P.: Sigur, avem cativa colaboratori valorosi. Eu lucrez cu Ana Enciu, o cercetatoare care munceste foarte mult, este inteligenta si dedicata, dar astfel de cazuri nu sunt foarte numeroase. Lucrez cu cei cativa oameni, care dintr-un motiv sau altul raman in Romania si care au aceste veleitati foarte rare ale unui cercetator performant. Imi place sa cred ca oamenii care lucreaza cu mine reusesc sa se formeze in mod corect, sa aiba o viziune clara asupra valorii lor, sa vada dincolo de aceasta perdea de fum ce reprezinta ei si cum trebuie sa fie profesionisti in ceea ce fac.

A.M.: Titlul de profesor se lasa prea mult asteptat in Romania? Il mai ravnesti sau iti este indiferent?

B.O.P.: In ceea ce ma priveste uita-te la mine: am aproape 40 ani, sunt lector universitar sau sef lucrari cum vrei sa-mi spui, iar in momentul de fata promovarile sunt blocate prin decizia Ministerului Educatiei, prin lege. Imi doresc sa fiu profesor, fiindca o consider o etapa normala de promovare in cariera. Dar nu e normal sa depinzi de decizii politice, cand lucrurile ar trebui sa vina de la sine, din interior. In universitatile europene, prin ceea ce reusesti sa faci, prin CV-ul pe care il ai, esti promovat conform unei grile. Cred ca in cele din urma, mai devreme sau mai tarziu exista o aranjare de la sine a tuturor acestor aspecte.

Autor: redactor sef Alexandra Manaila
 

16765 vizualizari
As. Univ. Bogdan Ovidiu Popescu
Te invita sa-ti exprimi punctul de vedere aici.
Adauga comentariu 3 comentarii

Pentru a putea scrie comentarii trebuie sa fiti autentificat.

Click aici pentru a va autentifica

paginamedicala.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Prin click pe butonul "Accepta" accepti utilizarea modulelor cookie. Daca ai nevoie de mai multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste Politica de confidentialitate