Home Vox medici Articole Prof. Monica Daniela Pop Prof. Monica Pop: "Nu vreau sa scoatem din facultate criminali in serie, ci medici buni "
Vox medici - Doctor Prof. Monica Daniela Pop
articol pe larg
Prof. Monica Daniela Pop
Medic oftalmolog
Educatie/Studii Universitare si
Post-Universitare:- Absolventa
a Universitatii de Medicina si
Farmacie Carol Davila Bucuresti,
Facultatea de Medicina Generala,
promotia 1979. - Medic Stagiar
– Spitalul PTTR Bucuresti pana in
1982, cu stagii de specialitate la
Spitalul de Urgenta Floreasca, vezi tot

Prof. Monica Pop: "Nu vreau sa scoatem din facultate criminali in serie, ci medici buni "

14 Septembrie 2010

Prof. dr. Monica Pop este una dintre cele mai titrate personalitati medicale ale momentului. Mereu in contact cu presa din Romania, directorul Spitalului Clinic de Urgente Oftalmologice din Bucuresti sustine ca meritul nu este nici pe departe al ei. In schimb, considera ca este necesar sa devina "vocea" colegilor sai de breasla in momentele in care acestia nu au curajul sa iasa la rampa.

Medicul oftalmolog a acceptat sa ne impartaseasca  detalii despre realizarile sale profesionale si personale. Ne-a vorbit despre copilarie, despre familie, dar si despre "opera vietii sale", Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice din Capitala, in fruntea caruia se afla de 17 ani.


Claudia Spridon (C.S.): Doamna profesor, chiar sunteti cea mai mediatizata doctorita din Romania. De ce doriti sa pastrati acest contact permanent cu presa?

Prof. dr. Monica Pop (M.P.): Sunt, la ora actuala, cel mai vechi manager de spital din Romania si pentru ca intotdeauna s-au intamplat lucruri senzationale la noi (Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice, n. red.), iar specialitatea este una de mare interes, am avut relatii foarte bune cu mass media. In al doilea rand, nu am avut niciodata emotii in fata unei camere. In al treilea rand, obisnuiesc sa ies in presa pentru ca de cele mai multe ori, colegii mei nu vor sa vorbeasca. Sunt multi factori de raspundere in sistemul sanitar care nu doresc sa vorbeasca in public. Unii dintre ei nu au abilitatea de a vorbi in public, altii pur si simplu nu vor sa isi expuna ideile de fata cu altii. Eu recunosc ca nu sunt o persoana foarte comoda din acest punct de vedere, intrucat am spus si lucruri care nu convin si care ar trebui rezolvate.

C.S.: Sunteti mama, sotie,  medic, manager de spital si profesor universitar. Cand aveti timp pentru toate?

M.P.: Reusesc pentru ca in primul rand am o familie care intotdeauna m-a inteles. In al doilea rand, pentru ca provin dintr-o familie de medici, stiu si cunosc viata asta de cand exist si am si prieteni foarte apropiati care imi sustin moralul. E o viata frumoasa cea pe care o avem noi, indeosebi atunci cand lucrurile ne reusesc. Cand avem parte de vreun insucces in schimb, este ingrozitor. In ceea ce priveste familia, am o fetita extraordinara, de care sunt foarte mandra. Eu, de exemplu, eram un copil tare neastamparat. Imi doresc sa gasesc timp liber astfel incat sa scriu o carte cu amintirile pe care le am din copilarie si pana sa devin managerul Spitalului Clinic de Urgente Oftalmologice Bucuresti. Am fost intotdeauna o persoana foarte vesela, care obisnuieste sa ridice moralul colegilor. Apreciez ,de asemenea, o persoana cu simtul umorului. Avem o familie frumoasa.

C.S.: Aveti peste 3000 de operatii si interventii chirurgicale la activ...

M.P.: Nici nu le-am mai numarat. Eu m-am supraspecializat si mi-a facut placere intotdeauna sa ingrijesc bolnavi cu urgente oftalmologice. Este o supraspecializare de care fuge toata lumea, insa mie mi-a placut intotdeauna, lucrarea mea de doctorat axandu-se pe acelasi domeniu. Vin urgente la care nici nu te gandesti ca ar putea exista si este un domeniu extraordinar de interesant.

C.S.: Care sunt cele mai mari realizari ale dvs? Si vorbim aici atat despre cariera dvs. cat si de viata personala.

M.P.: Din punct de vedere medical, nu m-am gandit niciodata sa fac o evaluare. Au fost situatii in care in urma unei operatii a fost salvata viata cate unui pacient. Totdeauna cand o operatie iti reuseste, este o realizare profesionala, insa cele in care esuezi, sunt adevarate tragedii. Din punct de vedere managerial, categoric, spitalul acesta este opera vietii mele. Am pus aici tot sufletul meu pentru ca spitalul sa atinga standardele la care se afla acum. Din punct de vedere al vietii personale, cea mai mare realizare a mea este copilul meu, ceea ce mi se pare normal pentru orice mama. Am avut norocul si sansa de a avea o fiica deosebita, care sa nu-mi faca niciun fel de probleme, care a si invatat foarte bine fara ca eu sau tatal ei sa ii pretindem acest lucru.

C.S.: Spuneati ca dvs. proveniti dintr-o familie de medici. Fiica dvs. nu studiaza medicina. Cum de nu a imbratisat aceasta cariera?

M.P.: A studiat franceza timp de 14 ani, iar eu am facut niste calcule si mi-am dat seama ca atunci cand ea va fi mare, limba franceza va fi tot mai putin cunoscuta de catre tineret. Orientarea francezilor este catre stiinte sociale si catre stiinte politice. Asta a ales sa faca, dupa ce si-a evaluat singura potentialul, desi cunoaste inca de mica viata medicala, am luat-o cu mine in timpul garzilor. A vazut tot ce se poate vedea din punct de vedere medical, insa a ales altceva. N-am constrans-o niciodata sa aleaga meseria mea, iar asta mi se pare o mare greseala din partea unui parinte. Sa stiti ca la noi in meserie este o drama daca un copil alege sa studieze medicina fiindca asa vor parintii. Am avut, am si voi avea colegi carora nu le place medicina, care au fost constransi sa faca asta, pentru ca suna frumos "ca esti medic". Spre exemplu, am vazut medici pediatri care tratau copii precum obiecte, nu-i interesa nici ca plang, nici ca sunt speriati. Altii, au o daruire extraordinara pentru meseria aceasta.


C.S.: Sunteti nascuta in Cluj si totusi ati ales sa veniti in Bucuresti pentru a studia. De ce Capitala?

M.P.: Eu am fost crescuta de bunica mea pana la varsta de 13 ani si atunci s-a impus sa vin aici, intrucat bunica era singura, era si foarte saraca. In plus, eu nu eram un copil foarte cuminte, eram destul de neastamparata, desi aveam o calitate, singura cred, pe vremea cand eram copil: invatam foarte bine. Parintii s-au gandit ca ar fi mai bine sa vin in Capitala, mai ales ca mama avea o sora, pe prof. univ. Elvira Miulescu, fost prorector al UMF Carol Davila. Daca vreti, i-am urmat intr-un fel cariera din mediul universitar. Avea si ea o fiica de varsta mea si m-au luat aici. Nu am venit pentru ca am vrut eu, ba mai mult decat atat a fost un soc deosebit de mare si neplacut pentru mine, pentru ca sunt o persoana care nu se adapteaza usor. In al doilea rand, pentru ca aici este o alta viata. Eu consider Clujul ca fiind "podul civilizatiei" din aceasta tara. Am avut posibilitatea ca in Bucuresti sa urmez un liceu foarte bun, actualul Dante Alighieri. Erau profesori foarte buni acolo, chiar si profesori emeriti. Va spun cu toata sinceritatea ca abia asteptam sa vina 15 septembrie pentru a merge la scoala. Si la fel de entuziasmati erau majoritatea colegilor mei. Era un liceu extraordinar, sper din tot sufletul sa fi ramas asa.

C.S.: Sa vorbim putin despre scoala medicala romaneasca. Sunt studentii medicinisti la fel de bine pregatiti precum cei din afara?

M.P.: Studentii medicinisti care vor sa fie pregatiti sunt mai bine pregatiti decat cei din afara. Studentii medicinisti care au venit la facultate, asa cum am spus inainte, pentru ca "asa le-a spus mama" sau pentru ca li se pare parintilor frumos ca au un copil care are titulatura de medic, aceia sunt slab pregatiti. Eu n-am sa cred niciodata intr-un medic care termina facultatea cu 6. Am spus intotdeauna ca nu vreau sa scoatem de la facultate criminali in serie, ci vreau sa scoatem medici buni. Vreau sa va spun, din punct de vedere al cadrului didactic, ca vezi daca un student va fi un medic bun in viitor din start. Asta pentru ca sunt studenti care pun intrebari, care sunt interesati de ce se discuta si altii care se uita pe geam la curs. Spre exemplu, eu tin un curs de urgente care este un curs interesant, iesit din comun, nu este un curs teoretic, ci unul practic, in care le prezint cazuri foarte interesante. Si cu toate acestea, sunt studenti care nu isi dau interesul, care nu vin niciodata sa ceara sa vada bolnavi in plus intr-o camera de garda. Va mai spun un lucru. In scoala medicala romaneasca pregatirea este foarte serioasa, daca tu, ca student, vrei sa fie asa. Doctorul te invata daca-l tragi de maneca, pentru ca nu are timp de pierdut, chiar daca e cadru didactic. La medicina grupele sunt mici, cu maximum sase, sapte studenti. Fiecare invata daca vrea. Eu am avut colege care nu au intrat niciodata in sala de operatie, pe motiv ca nu le place sa vada sange. Atunci, pentru ce au venit la medicina? Intr-adevar nu e o imagine placuta, dar trebuie sa faca cineva meseria asta. Indiferent ca esti medic de medicina interna sau medic chirurg, trebuie sa stii sa cosi doua fire unui pacient.

C.S.:  Doamna profesor, momentan sunteti sefa Comisiei de Oftalmologie din cadrul Ministerului Sanatatii. Este necesar un program de screening pe aceasta specialitate in Romania?

M.P.: Categoric. Ar trebui sa fie in fiecare oras niste centre de oftalmologie pentru ca exista si boli pe care le descoperim tarziu si care sunt incurabile. De exemplu, un glaucom care nu da niciun fel de simptome, si care nu poate fi descoperit decat printr-un consult oftalmologic amanuntit. Pacientii nu mai vad si vin la noi pentru ca, in opinia lor, au nevoie de ochelari si cand colo e vorba de o boala incurabila. Pe urma, avem copii. Foarte multi dintre acestia au probleme inca din nastere.

C.S.: Sistemul sanitar din Romania nu este in cea mai buna stare posibila. Ce este de facut pentru a-l putea resuscita?

M.P.: In primul rand, mie nu mi se pare ca sistemul sanitar romanesc este la pamant. Inca se poate lucra, nu e usor ce-i drept, mai ales pentru personalul care isi desfasoara activitatea in conditii nu foarte grozave. Principiul meu este urmatorul: intr-o afacere trebuie sa castige ambele parti implicate. Ori, tare greu va fi cu acest deficit de cadre medicale. Deja am semnat un vraf de cereri pentru certificate de conformitate din partea rectoratului si am inteles ca ma mai asteapta o stiva la rectorat. As vrea ca toti oamenii sa fie multumiti. Cel putin in ceea ce priveste angajatii acestui spital (Spitalul Lahovari, n.red.). Din pacate, situatia economica a tarii este asa cum este si se pot face multe lucruri, incepand cu o legislatie "ca la carte" prin care oamenii sa plateasca asigurari de sanatate.

Autor: Claudia Spridon

12502 vizualizari
Prof. Monica Daniela Pop
Te invita sa-ti exprimi punctul de vedere aici.
Adauga comentariu 3 comentarii

Pentru a putea scrie comentarii trebuie sa fiti autentificat.

Click aici pentru a va autentifica