Home Vox medici Articole Prof. Ioanel Sinescu Prof. dr. Ioanel Sinescu: "Nu poti sa faci medicina de nota 7. Nu poti lucra mediocru"
Vox medici - Doctor Prof. Ioanel Sinescu
articol pe larg
Prof. Ioanel Sinescu
Medic urolog
1966 - 1970 - Liceul teoretic Nr. 3
"C. Negruzzi", Iasi si Liceul
Militar"stefan cel Mare", Campulung
Moldovenesc, Jud.Suceava; 1970 -
Examen de bacalaureat Diploma:
Seria D, Nr.2423 - 615/1970; 1971
- Concurs de admitere la
Universitatea de Medicina si
Farmacie din Bucuresti, Facultatea
de vezi tot

Prof. dr. Ioanel Sinescu: "Nu poti sa faci medicina de nota 7. Nu poti lucra mediocru"

25 Iulie 2011

Profesorul Ioanel Sinescu este considerat un pionier in medicina si, in special, in tot ce tine de Urologie. A introdus tot ceea ce s-a putut introduce in specialitatea sa, de la microchirurgia sub microscop, la tehnicile din andrologie, oncologie, chirurgia vasculara sub microscop, pana la chirurgia majora de tip aorta - cava - transplant renal si chirurgia digestiva, adiacenta operatiilor reconstructive pentru neovezici de substitutie. Omul Ioanel Sinescu este foarte critic cu el insusi, dar si cu familia si studentii, incercand in permanenta sa se autodepaseasca.

Mirabela Viasu (M.V.): Cand ati terminat medicina ati fost sef de promotie, absolvind cu media 9,97. Intotdeauna ati vrut sa fiti cel mai bun?

Ioanel Sinescu (I.S.): Nu stiu daca am vrut sa fiu cel ma bun, am vrut sa fiu multumit de mine. Daca eu am avut o problema cu mine toata existenta mea a fost ca la sfarsitul unei zile, privind peste umar si analizand ceea ce am facut, nu sa fiu neaparat multumit, ci sa nu am motive majore de nemultumire. Acest lucru imi da mie un soi de liniste care ma face sa fiu si mai apt pentru ceea ce fac intrucat, cel putin pentru mine, motivele mari de nemultumire pe care le acumulezi de la o zi la alta te demoralizeaza, te fac sa pierzi din randament si sfarsesti prin a face lucrurile pe jumatate. Pentru mine a fost foarte important si tonifiant pe toate planurile, dar in special pentru activitatea profesionala, ca la sfarsitul zilei sa stiu ca timpul nu a trecut degeaba, ca am facut ceva ce merita facut, ca am facut un picut mai mult decat in ziua precedenta, ca am realizat un progres oricat a fost el de mic, ca nu am stat pe loc si mai ales ca nu am regresat.

M.V.: Cu alte cuvinte, va ghidati activitatea dupa proverbul "nu lasa pe maine ceea ce poti face astazi"?

I.S.: Da, intotdeauna am spus ca ceea ce poti face astazi este bine facut. Daca ceva ai amanat pe maine, este foarte probabil ca a doua zi sa se intample ceva care sa nu te lase sa duci un anumit lucru la bun sfarsit. Ce poti face astazi este deja facut, maine este doar o optiune, o dorinta. Consider ca a face mai mult este exact ceea ce ar trebui sa facem fiecare dintre noi.

M.V.: Stiu ca sunteti foarte critic cu dvs atat ca persoana, cat si ca profesionist. Si cu fiica dvs, care este si ea medic, sunteti la fel de critic?

I.S.: Asa am fost dintotdeauna si la fel am fost cu toata familia mea: si cu parintii mei si cu fratii mei si cu familia prezenta am fost intotdeauna riguros, poate chiar aspru uneori. In principiu, in anumite situatii am realizat ca ceea ce credeam eu ca trebuie facut in anumiti parametri nu era chiar posibil, indiferent ce angajament si-ar fi luat cineva, inclusiv eu. Una peste alta, asa consideram eu ca trebuie sa se aseze lucrurile astfel incat sa nu ai acele momente majore de nemultumire. Am fost aspru si cu fiica mea, probabil ca-mi si reproseaza mai mult sau mai putin. Consider ca fiecare dintre noi trebuie sa activam, la modul general vorbind, indiferent ca este vorba despre profesie sau existenta obisnuita, la niste parametri la care noi ne simtim confortabil pentru a da randamentul cel mai bun. Este asemanator modului in care functioneaza o masina: pana la o anumita viteza trebuie sa apesi pe acceleratie ca sa mergi intr-o anumita viteza, daca vrei sa maresti viteza, din nou apesi pe acceleratie ceea ce inseama o anumita uzura suplimentara, dar intre anumite viteze, rularea motorului este cu randamentul cel mai bun. Deci, daca poti sa gasesti in existenta ta biologica un astfel de segment in care sa lucrezi eficient, fara uzura maxima, ar fi perfect. Din pacate, existenta noastra nu ne ofera zilnic cuantificari atat de precise si as prefera, nu sa facem mai putin pentru ca este mai comod, ci sa facem un efort suplimentar. De cele mai multe ori, merita efortul.

M.V.: Va bucurati ca si fiica dvs a urmat medicina?

I.S.: In mod normal ar trebui sa raspund favorabil. A fost o optiune a ei. Eu stiam ce inseamna sa faci medicina si, trecand prin etapele prin care am trecut eu, nu a fost deloc simplu niciodata. Eu mi-am aplicat mie un soi de rigoare si de privatiuni pe care eu le-am inteles din punctul meu de vedere. Nu am vrut sa extind total aceasta rigoare si asupra ei; a fost optiunea ei. Stiam ca este un angajament si un sacrificiu, daca vreti, pe viata. Nu poti sa faci medicina de nota 7, sa ai si timp liber cat ti-ai dori, sa fii si linistit din toate punctele de vedere si sa ai si rezultate foarte bune din punct de vedere profesional. Nu poti lucra mediocru. Intr-adevar, exista momente in existenta noastra cand ritmul de lucru este mai scazut, insa in medicina acesta nu poate sa scada niciodata. Nici macar in vacanta nu poti sa pleci atunci cand doresti si nici macar in vacanta daca esti nu poti sa-ti tai toate aferentele cu preocuparile tale.

M.V.: Fiica dvs este chirurg de chirurgie plastica, o specialitate frumoasa si nu chiar usoara...

I.S.: Da, este o specialitate grea si angajanta, dar care are cel putin un aspect care o face putin mai usor de suportat - ma refer la acele proceduri care apartin medicinei cosmetice in care nu lucrezi neaparat pe un om suferind, ci lucrezi pe un subiect care doreste ceva mai mult. Oferindu-i ceva mai mult este si o satisfactie mai mare pentru tine, deoarece tot ceea ce inseamna emotie si responsabilitate pentru un om la care gestul medical este imperativ, de aceasta data nu-si mai are locul. E un segment in care poti sa-ti gasesti motive de multumire mult mai usor.

Dupa mine, aceasta este conditia unei existente cat de cat justificate in plan profesional: ca ceea ce ai facut sa se repercuteze asupra celorlalti si sa se intoarca si la tine, astfel incat acel feedback sa fie pozitiv. Asta te angreneaza mai mult, cu responsabilitate mai mare, dar si cu satisfactii mai mari.

M.V.: Dvs ati facut multe specializari in afara tarii: in SUA, Israel, China, Franta si altele...

I.S.: Eu am fost privilegiat din acest punct de vedere. Asa a fost sa fie, probabil ca am fost si norocos. Am avut si norocul sa ajung intr-o clinica foarte mare de la bun inceput, intr-o perioada in care nu era usor de plecat din aceasta tara. Prima data cand am iesit din Romania pentru specializare a fost in Statele Unite si nu oriunde, ci in Los Angeles, la UCLA, pentru o procedura absolut deosebita si noua - chirurgia sub microscopul operator, pe care am introdus-o si in Romania. Am mai avut norocul sa mai plec si inainte de '89 in Germania Federala pentru tehnici chirurgicale de endourologie si de litotritie extracorporeala. Aceste lucruri pe mine m-au maturizat din punct de vedere profesional pentru ca am vazut, la o varsta foarte tanara, ce inseamna sa fii performant, cum poti sa lucrezi si sa ai un rezultat foarte bun si ce trebuie sa faci pentru asta. Mai mult, mi-a oferit termenul de comparatie pentru ca daca nu ai niciun fel de astfel de termen nu poti sa-ti stabilesti corect coordonatele. Cand stii ca te raportezi la ceea ce la un moment dat este standard in specialitate, stii ca ai de acoperit acel standard, iar acest fapt a fost un adevarat barometru in existenta mea profesionala si daca am vazut ceva bun pe undeva l-am preluat si am incercat sa il reproduc aici in asa fel incat sa sterg diferentele care atunci erau intre medicina occidentala si cea din Romania.

M.V.: Sunteti in fruntea Centrului de Uronefrologie si Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic Fundeni de 14 ani. Am putea spune ca este ca si copilul dvs?

I.S.: Da, vedeti, am ajuns la o varsta la care privind peste umar pot spune ca am o serie de momente pe care le pot memora, despre care pot povesti ore in sir. Intr-un fel sau altul, timpul a trecut si acest centru a fost si a ramas performant prin angajamentul nostru, al intregului colectiv si nu numai al unui singur om. Un centru nu poate fi puternic doar printr-un singur om. Este bine sa fie un om puternic care sa conduca un astfel de centru, sa deschida porti pentru ceilalti si sa-i angajeze pe cei tineri. Trebuie sa va spun ca ceea ce fac eu acum, poate sa faca si un rezident in anul V si un tanar specialist. Cu alte cuvinte ei nu trebuie sa probeze din nou, in timp, faptul ca ar putea sa faca niste lucruri, le probeaza in perioada de formare, iar cand intra in specialitate intra deja la anvergura la care sunt eu acum. Dintr-o data este un salt de generatie asa cum este si normal.

M.V.: Pe langa cariera profesionala, aveti si o cariera universitara de succes. Cum reusiti sa le imbinati?

I.S.: Cu multa munca, multe ore pe zi, lucrand fara nicio exagerare de la 5 dimineata pana pe la o ora candva dupa-amiaza sau seara. Incerc sa acopar, pe toate laturile, tot ceea ce trebuie acoperit in ziua respectiva. Probabil ca nu este simplu, inseamna si un grad suplimentar de uzura. Am avut o perioada in care eram poate cel mai tanar conferentiar din UMF "Carol Davila", apoi am ajuns poate unul dintre cei mai tineri sefi de clinica. Oricum, in momentul in care am ajuns sef de clinica eram suficient de bine specializat in strainatate incat stiam tot ce trebuie sa stiu pentru o patologie foarte grea care sa nu ma surprinda si pe care sa o pot rezolva. N-as fi acceptat niciodata sa ajung sef de clinica daca nu as fi stiut lucrurile pe care le-am invatat in America. N-as fi putut sa merg mai departe daca aveam zone slabe, pentru ca in medicina nu poti. Chiar daca astazi, sa spunem, nu mi se adreseaza un bolnav foarte grav, imi vine maine si eu trebuie sa stiu sa-l tratez.

M.V.: Ar fi ceva ce poate nu ati apucat sa faceti cand erati mai tanar si acum regretati?

I.S.: Daca va referiti la activitatea profesionala, as putea sa spun, avand in vedere ca m-am format in aceasta tara si am intampinat destule dificultati, ca exista fara indoiala cateva lucruri pe care ar fi trebuit sa le fac mai devreme. Am avut grija, insa si norocul ca, dupa revolutia din 1989, sa-mi comprim etapele, sa-mi apropii ceea ce credeam ca-mi lipseste si sa fiu pregatit pentru a prelua clinica.

M.V.: Orice medic, in cariera sa, intampina si situatii care nu au mereu un rezultat pozitiv. Au fost anumite operatii pe care le-ati facut si care v-au marcat atat in plan persoanl, cat si profesional?

I.S.: Chirurgia este o specialitate a adevarului absolut pentru ca ceea ce rezulta dupa o interventie chirurgicala se vede imediat. Sunt situatii complexe in care poti folosi diverse procedee. Problema este ca, dupa ce ai alocat un anumit procedeu unui pacient in functie de o serie de parametri pe care ii iei in calcul, nu totodeauna rezultatul este cel pe care ti-l doresti. Noi ne dorim, de fiecare data, ca gestul nostru medical sa aiba o finalitate foarte buna pentru pacient, pentru ca pentrul el il facem si nu pentru gloria noastra personala.

Va rog sa ma credeti ca am avut destule momente de amaraciune in care, in situatiile in care evolutia nu era cea optimala, ma intrebam daca nu cumva altcineva, daca era in locul meu, ar fi putut sa faca mai mult. Nu am gasit niciodata raspuns la aceasta intrebare, dar va marturisesc ca de multe ori mi-am zis ca poate altcineva i-ar fi dat o sansa in plus acelui pacient. Rezultatul nu este conditionat numai de medic, din pacate nu orice conditie medicala este redresabila in orice moment si oriunde. Este o conditionare a mai multor parametri, sunt situatii care se redreseaza chiar daca testul medical nu a fost optimal si sunt situatii care duc la un rezultat nesatisfacator desi totul a fost facut corect, pentru ca din pacate biologia nu este egala cu matematica. Din pacate si noi suntem oameni, asa cum se spune exista bolnavi si nu boli, avem reactii diferite, deci rezultatul nu este intotdeauna predictibil si nu intotdeauna gestul medical este urmat de o evolutie buna. Se si spune ca in medicina si in special in chirurgie nimic nu este sigur, nici macar insuccesul.

M.V.: Vorbeati de acele momente de amaraciune. Este cumva si cazul Patriarhului Teoctist unul dintre acestea?

Pagina 1 din 2
7643 vizualizari
Prof. Ioanel Sinescu
Te invita sa-ti exprimi punctul de vedere aici.
Adauga comentariu 2 comentarii

Pentru a putea scrie comentarii trebuie sa fiti autentificat.

Click aici pentru a va autentifica